Ultimele Stiri· 1 min citire

Geoană îi cere lui Boc să discute cu sindicatele, înainte de decizia finală asupra Legii unitare

Geoană îi cere lui Boc să discute cu sindicatele, înainte de decizia finală asupra Legii unitare

Geoană îi cere lui Boc să discute cu sindicatele, înainte de decizia finală asupra Legii unitare

Publicat10 sept. 2009, 17:14
Actualizat10 sept. 2009, 21:35
SursăNewsIn

Mircea Geoană a declarat, joi, după întâlnirea cu reprezentanții sindicatelor, că îi propune premierului Emil Boc să aibă o nouă rundă de discuții cu partenerii sociali, înainte de ședința de Guvern în care se decide ce amendamente urmează fi accepate la legile supuse asumării.

"Sunt convins că liderii sindicali vor solicita primului ministru un răgaz suplimentar nu prea lung, nici prea scurt, în care, ceea ce pare, astăzi, încă nefinisat, să poată să capete un contur care să permită un mai mare confort din partea partenerilor sociali și o discuție cu partenerii internaționali, de care avem nevoie, pentru că o parte din aceste decizii sunt condiționalități exprese din partea partenerilor financiari internaționali ai României", a spus Mircea Geoană.

În opinia social-democratului, nu va fi "un cap de țară" dacă va fi nevoie "de o discuție prelungită" asupra alegilor supuse asumării, dar nu a precizat care va fi poziția PSD-ului, dacă propunerea lor nu va fi acceptată.

Totodată, Geoană a spus că a stabilit cu reprezentanții sindicatelor ca PSD să continue dialogul cu partenerii sociali, chiar și după momentul asumării răspunderii Guvernului.

Premierul Emil Boc și miniștrii responsabili cu aplicarea celor trei legi pentru care Executivul își asumă răspunderea vor analiza, sâmbătă, amendamentele depuse de parlamentari, urmând ca forma finală a legilor să fie aprobată, duminică, de Guvern, în cadrul unei ședințe care va începe la ora 10:00.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri