Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Galați, că dizolvarea pralamentului și organizarea de alegeri anticipate, variantă menționată, sâmbătă, de președintele Traian Băsescu, reprezintă "cea mai proastă variantă", care înseamnă încă cel puțin trei luni de criză politică.
"Actualul președinte își continuă de o manieră cinică planul pe care și l-a propus. Vrea să conducă cu ai lui, o vrea pe Elena Udrea prim-ministru și nu-i pasă de soarta acestui popor. Acesta este planul adevărat", a afirmat Geoană.
Președintele PSD, Mircea Geoană, s-a întâlnit cu alegători din orașul gălățean Târgu Bujor și cu cei din comunele învecinate - zonă cunoscută drept fief al PSD - în sala de sport a școlii orășenești. Geoană a fost însoțit de foști miniști ai partidului - Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Marian Sârbu și parlamentari gălățeni.
Liderul PSD le-a vorbit alegătorilor din Târgu Bujor în special despre teme sociale. Echitatea pensiilor și salariilor, criza economică sau bugetul pe 2010, dar și despre teme politice, precum propunerea lui Băsescu de a dizolva Parlamentul, însoțindu-și discursul de atacuri la adresa lui Băsescu și a PD-L.
Liderul PSD a anunțat că următoare perioadă va fi una dificilă. "Am acceptat, pentru a putea să asigurăm finanțarea țării noastre, să reducem deficitul bugetar de la 7,3% în acest an, foarte mult, la 5,9% anul viitor și lumea, pe bună dreptate, se întreabă de unde aceste economii", a spus Geoană.
El a vorbit și despre bugetul țării pe anul viitor și a făcut un apel la clasa politică să scoată acest subiect din tematica de campanie. Geoană a spus că propune majorității de 65% din Parlament să lucreze împreună asupra proiectului de buget pe anul viitor, asigurând în principal sectoare precum agricultura, educația, sănătate și segmentul de cofinanțare a proiectelor europene.
Președintele PSD și-a atacat principalul contracandidat la prezidențiale, pe Traian Băsescu și pe liderii PDL. "Actualul regim Băsescu, Boc, Udrea, Berceanu, Videanu, Blaga propun să continuăm așa cum a fost în ultimii ani de zile, adică să existe în continuare jaf la drumul mare la Ministerul Transporturilor, hoție pe față la Ministerul Economiei și deturnarea de fonduri la ministerul Turismului", a spus Mircea Geoană, adăugând că miniștrii PDL condiționează continuarea afacerilor în mediul privat de contribuții la partid, în loc să încurajeze investițiile în acest sector, pentru depășirea crizei.