Ultimele Stiri· 2 min citire

Ganea către Niculescu: Îți smulg capul dacă te rogi de Borcea pentru un loc în echipă!

Ganea către Niculescu: Îți smulg capul dacă te rogi de Borcea pentru un loc în echipă!

Ganea către Niculescu: Îți smulg capul dacă te rogi de Borcea pentru un loc în echipă!

Publicat22 aug. 2009, 15:25
Actualizat22 aug. 2009, 15:39

Dinamo stă pe un butoi cu pulbere. Amenințați de Borcea cu un program de muncă de opt ore pe zi, ca la fabrică, jucătorii au intrat și pe mâna lui Ionel Ganea. Primul luat în colimator de managerul "câinilor" a fost chiar finul președintelui Cristi Borcea, Claudiu Niculescu, una dintre cele mai mari dezamăgiri ale sezonului.

Ganea nu umblă cu jumătăți de măsură și asistentul Dorin Mudura, pe care fostul atacant l-a strâns de gât în timpul unui meci pe când evolua la FC Timișoara, poate depune oricând mărturie în acest sens. Ajuns manager la Dinamo, Ionel Ganea nu se dezminte și l-a amenințat cu bătaia pe atacantul Claudiu Niculescu, ajuns rezervă la Dinamo deși în trecut era om de bază.

De la revenirea în Ștefan cel Mare, "Clau-gol" nu a prea rupt gura târgului și lustruiește banca de rezerve, prinzând doar câteva minute pe meci, timp în care nu reușește deloc să-și ajute echipa. Se pare că Niculescu i-ar fi transmis nașului Borcea că este nemulțumit de statutul de rezervă, ceea ce a stârnit nemulțuirea colericului Ganea.

"Dacă te mai prind vreodată sau mai aud că-l suni pe Borcea sau pe alt conducător ca să te rogi să te bage în echipă, îți smulg capul! Ai înțeles? Știi bine că nu glumesc și nu te pune cu mine, că am venit la Dinamo să fac treabă, nu să închid ochii la mizerii și la compromisuri", i-a spus Ganea lui Niculescu, conform Fanatik.

Ganea l-a avertizat chiar și pe Borcea să nu intervină pentru Niculescu: "Știu că tu ești șeful și faci cum crezi că e mai bine, dar te rog să nu le dai ascultare finilor și altora care te sună pentru astfel de chestii. E mai bine pentru toți să terminam cu nepotismele și cu alte chestii de genul asta"

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri