Ultimele Stiri· 1 min citire

Gabriel Klimowicz: 50% minciună, 50% prostie

Gabriel Klimowicz: 50% minciună, 50% prostie

Gabriel Klimowicz: 50% minciună, 50% prostie

Publicat6 mai 2009, 20:36
Actualizat6 mai 2009, 20:37
SursăGardianul

Președintele României a ieșit zilele trecute la televizor pentru a ne convinge că, deși și-a asumat răspunderea, “alături de clasa politică”, pentru promulgarea legii aberante de creștere a salariilor profesorilor cu 50%, nu este el vinovat. De fapt, a fost “dezinformat” de fostul premier Tăriceanu, care spunea că sunt alocați 6% din PIB pentru educație și, de fapt, erau doar 4%, restul fiind din surse proprii. Că nu putea să nu promulge legea din moment ce fusese declarată constituțională de Curtea Constituțională (unde fusese atacată tot de Tăriceanu). Ce țară e aceea în care primul-ministru îl dezinformează pe președinte, iar președintele ia o decizie greșită pe baza acelei dezinformări? E halucinant. Dar trăim în România. Deci, Tăriceanu, cel acuzat în repetate rânduri că face pomeni electorale atunci când creștea pensiile și salariile (e vorba despre creșteri reale, despre bani reali, care au intrat în buzunarele românilor, nu despre jocuri de imagine), se pusese cu copitele în pragul fericirii profesorilor și nu voia să le mărească cu 50% salariile, chiar cu o lună înainte de alegeri.

Citește mai mult în Gardianul

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri