Federația Română de Fotbal a publicat pe site-ul oficial un comunicat de presă în care explică de ce Florin prunea nu a fost suspendat din funcția de director de relații internaționale al FRF, deși procurorii DNA ceruseră acest lucru, îm urma învinuirii de trafic de influență și luare de mită.
COMUNICAT AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE FOTBAL ÎN LEGĂTURĂ CU PUNEREA SUB ACUZARE A DOMNULUI FLORIN PRUNEA
În legătură cu punerea sub acuzare a directorului de Relații Internaționale al Federației Române de Fotbal, domnul Florin Prunea, Federația Română de Fotbal face următoarele precizări:
1. De la bun început, domnia sa a respectat întocmai toate prevederile ordonanței. Printre altele, a depus o cerere de concediu fără plată, tocmai pentru a se pune la dispoziția autorităților statului.
2. În condițiile în care oficialii FRF și toți cetățenii României sunt egali în fața legii, până în momentul pronunțării unei sentințe judecătorești definitive și irevocabile, există, ÎN TOATE CAZURILE, prezumția de nevinovăție, care se aplică, așa cum spuneam, tuturor oamenilor, indiferent de funcțiile pe care le dețin.
3. Domnul Prunea nu a fost trimis în judecată. Nu putem anticipa ce se va întâmpla, dar, chiar dacă va fi trimis, până la încheierea definitivă a unui eventual proces, se va aplica evocata prezumție de nevinovăție. Pe de altă parte, există destui oficiali din lumea fotbalului urmăriți penal, care au procese pe rol (fie ele legate de fotbal sau nu), dar care, la rându-le, beneficiază de aceeași prezumție de nevinovăție. Pornind de la această premisă, persoanele respective continuă să ocupe funcții la nivel de cluburi și nu numai.
4. Federația Română de Fotbal militează pentru ceea ce vrea întreaga suflare din țara noastră, adică pentru un fotbal curat și cinstit. În atare condiții, solicităm autorităților abilitate ale statului să facă lumină cât mai repede în acest caz, ca și în toate spețele care vizează lumea fotbalului, contribuind astfel la însănătoșirea acestuia.
5. FRF asigură autoritățile statului de concursul și de colaborarea sa totale în vederea realizării demersului mai sus amintit".
Florin Prunea este oficial învinuit în Dosarul Mită pentru arbitri. Învinuirea este atestată printr-un document de la DNA Pitești, care confirmă faptul că Florin Prunea a primit mită 12.000 de dolari de la patronul lui FC Argeș pentru a influența comisiile FRF în mai multe cazuri în care clubul din Pitești a fost implicat.