Ultimele Stiri· 2 min citire

"Francesca" va avea premiera românească pe 1 octombrie

"Francesca" va avea premiera românească pe 1 octombrie

"Francesca" va avea premiera românească pe 1 octombrie

Publicat23 sept. 2009, 10:10
Actualizat23 sept. 2009, 10:11
SursăNewsIn

Filmul "Francesca", în regia lui Bobby Păunescu, contestat în Italia pentru două dintre replicile sale, va avea premiera în România, pe 1 octombrie.

Premiera mondială a avut loc, pe 3 septembrie, în cadrul secțiunii Orizzonti a Festivalului Internațional de Film de la Veneția.

În urma reacțiilor negative provocate de premiera peliculei sale, regizorul Bobby Păunescu declara, pentru NewsIn, că niciuna dintre cele două replici controversate din filmul "Francesca" nu va fi eliminată din peliculă, nici măcar pentru copiile care vor fi distribuite în Italia

"Francesca", care a fost oprit de la difuzare în cinematografele din Veneția,  include replici dure la adresa primarului Veronei, Flavio Tosi și a deputatei Alessandra Mussolini. Unul dintre personaje, tatăl Francescăi, care încearcă să o convingă pe acesta să nu emigreze în Italia, o taxează pe nepoata fostului dictator italian drept "o târfă care vrea să îi omoare pe toți românii". Cea de-a doua replică incriminată face referire la primarul orașului Verona, în termeni ca "primar de rahat".

Ideea filmului, potrivit lui Bobby Păunescu, a venit după uciderea Giovannei Reggiani la Roma, pe 30 octombrie 2007, de românul Romulus Mailat. "La nivel personal, am simțit că trebuie să fac ceva, deoarece sunt pe jumătate italian, am crescut la Milano", a mai spus Păunescu.

După proiecția de la festival, "Francesca" ar fi trebuit să ruleze în două cinematografe locale, așa cum se întâmplă cu toate filmele prezentate în cadrul festivalului, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Decizia a fost luată de responsabilul local al Circuitului Cinematografic din Veneția, după ce casa de distribuție a filmului,  Fandango, ar fi fost avertizată asupra replicilor calomniatoare din film.

Pe numele lui Bobby Păunescu, regizorul filmului, au fost depuse două plângeri penale, de către primarul Flavio Tosi și deputata italiană Alessandra Mussolini. Primarul Veronei nu s-a arătat susprins de decizia de a opri de la difuzare filmul, reiterând intenția de a continua procesul contra lui Păunescu.

Protagonista filmului este Monica Bârlădeanu, care joacă alături de Doru Boguta, Luminița Gheorghiu, Doru Ana, Dana Dogaru și Gabriel Spahiu. Filmul prezintă povestea unei tinere educatoare, nerăbdătoare să emigreze în Italia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri