Ultimele Stiri· 1 min citire

Formula 1: Whitmarsh a preluat de la Ron Dennis funcția de șef al echipei McLaren

Formula 1: Whitmarsh a preluat de la Ron Dennis funcția de șef al echipei McLaren

Formula 1: Whitmarsh a preluat de la Ron Dennis funcția de șef al echipei McLaren

Publicat1 mar. 2009, 13:33
Actualizat1 mar. 2009, 23:54
SursăNewsIn

Fostul director Martin Whitmarsh a preluat duminică de la Ron Dennis, funcția de șef al echipei de Formula 1 McLaren, iar obiectivul său este să-l ajute pe Lewis Hamilton să câștige titlul mondial la piloți.

"De 20 de ani am încercat să câștig curse și campionate, dar de această dată simt ceva special. Vreau mai mult ca niciodată să am succes în noua mea funcție. Cu siguranță nu vreau să fiu omul care a ratat câștigarea unul titlu alături de Lewis Hamilton", a spus noul șef al echipei McLaren, Martin Whitmarsh.

Dennis și-a anunțat din luna ianuarie retragerea din funcție, post pe care l-a ocupat aproape 28 de ani. Britanicul în vârstă de 61 de ani va rămâne în continuare la McLaren în funcția de președinte executiv.

Whitmarsh a ocupat în trecut postul de director executiv, fiind la echipa de Formula 1 din 1989, când piloți erau brazilianul Ayrton Senna și francezul Alain Prost.

"Ron și cu mine avem viziuni comune, dar nu sunt identic cu el. Ne apropiem foarte mult asupra modului în care abordăm lucrurile importante", a spus noul șef al echipei, care a adăugat că Hamilton vrea să dovedească în acest sezon că poate să devină multiplu campion mondial în Formula 1.

Prima etapă din noul sezon este programată la 29 martie, în Australia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri