De câteva zile, cum deschid televizorul, cum apare dl. Boc cu o coasă în mână. Este simbolul viu al unei țări care trage să moară. Un premier de criză care dă lecții de cosit pe marginea șanțului – ce imagine mai sugestivă pentru vesela nebunie cu care ne îndreptăm spre dezastru?! Mi se pare că, pe măsură ce ne afundăm mai al dracului în criză, domnii aceștia cu coasa devin din ce în ce mai fericiți. Nu e sfârșit de săptămână să nu dănțuiască la vreun festival. Dimineața îți vorbesc grav, cu morgă, despre austeritate, seara îi vezi cu gura până la urechi. Pe doamna Udrea, fluieraș de soc, mult cântă cu foc, n-o mai încape ecranul de atâta colindat. Dar și oamenii aceia de la festivalul de jazz: i-au dat fluieraș de os, mult cântă duios, semn că până și melomanul se mai răscoală când îl calci pe nervi.
Mi se pare semnificativ faptul că doamna ministru Udrea a fost huiduită copios la festivalul de jazz de la Gărâna. Este un sentiment eliberator: o revoltă curată a țâșnit din gâții a 3.000 de oameni împotriva tupeului nemărginit al acestei doamne, întruchipându-i pe toți acei politicieni-sugativă, care ți se lipesc de sticla televizorului, de icoana din biserică, de locul de joacă al copilului tău, de momentul tău de relaxare la un suc sau la un concert. Doamna respectivă pur și simplu n-avea ce căuta acolo.
Citește mai mult în Gândul.
