Nu e voie să scriu despre alegeri… Dar de alea de acum douăzeci de ani? La scara Universului, n-a trecut nicio secundă. Mi-aduc aminte ca acum. Era pe 16 iunie şi ieşeam din spital într-un Bucureşti necunoscut. Îl părăsisem în plin avânt revoluţionar (deşi un pic cam veştejit, căci alegerile le câştigaseră duşmanii de clasă, FSN şi Iliescu), pe când Piaţa Universităţii se descompunea ca-ntr-un vers de Bacovia – iar acum reintram în el cu gura căscată.
În tramvaiul care mă ducea acasă era o tăcere de moarte. Doar două ţaţe se sumeţeau. Vocile lor ascuţite dădeau măsura mâniei populare. Aveau să le taie capul tuturor bagabonţilor ăstora.
