Prin aprilie 2002, am ajuns la Sinaia, la o conferință a serviciilor de informații din țările NATO și din majoritatea statelor candidate, printre care și România. Făceam investigații, eram chiar șef, iar delegația îmi intra în atribuții.
La scurta conferință de presă n-am apucat să-i calc în picioare pe ai noștri - după bunul obicei al jurnalistului postrevoluționar -, că n-am avut loc de colegul meu Christian Levant. Evident, tema preferată: securiști din servicii. De puricat au fost însă puricați la sânge: câți mai sunt, ce facem cu ei dacă intrăm în NATO?
Spre norocul meu, am avut parte de o întâlnire cu Willem Matser, reprezentant al Biroului e Securitate al NATO. Omul m-a spulberat în câteva minute. „Știți de ce în România nu există crima organizată din Bulgaria, unde sunt jafuri armate în plină stradă? Pentru că reforma serviciilor a avut loc treptat. În Bulgaria, partidul de opoziție, ajuns la putere, i-a dat afară pe toți și s-a trezit cu ei morți de foame în stradă, fără pensii. Ce aveau de făcut?”.
Citește mai mult în Evenimentul Zilei
