Incepând cu data de 1 iulie, toți operatorii economici din Uniunea Europeană vor trebui să dețină câte un număr unic de înregistrare și identificare, denumit EORI. Acesta va servi drept referință comună în relațiile operatorilor cu autoritățile vamale din UE.
Numărul EORI este un număr unic în Comunitatea Europeană. "Precizăm că, începând cu data de 1 iulie 2009, persoanele interesate nu vor putea efectua operațiuni vamale, fără deținerea numerelor EORI", se mai arată în comunicatul Vămii.
Autoritatea Națională a Vămilor recomandă firmelor să solicite atribuirea unui număr EORI la direcțiile regionale pentru accize și operațiuni vamale, pentru evitarea unor blocaje sau crearea unor neplăceri legate de timpul de așteptare aferent desfășurării operațiunilor de vămuire.
Acordarea numărului EORI se face pe baza unei cereri acordare a numărului EORI, care poate fi găsită pe pagina pe Internet a Autorității Naționale a Vămilor www.customs.ro, secțiunea „ e–Customs”, subsecțiunea EORI, Sistem Informatic.
Cererea se înregistrează în aplicația „EORI-RO”, se tipărește și se depune, semnată și ștampilată de solicitant, la direcția regională pentru accize și operațiuni vamale în a cărei rază de competență teritorială este stabilit operatorul economic, împreună cu fotocopii ale:
a) certificatului de înregistrare, eliberat de Oficiul Registrului Comerțului;
b) actului constitutiv și, după caz, modificările și completările ulterioare ale acestuia;
c) contractului de reprezentare, după caz;
d) documentelor din care rezultă numerele de identificare TVA. Numărul de identificare EORI atribuit operatorului economic solicitant va fi trimis acestuia prin poșta electronică, la adresa introdusă în cererea inițială.
Atunci când operatorul nu indică o adresă de e-mail, notificarea de atribuire a numărului EORI se înmânează solicitantului/reprezentantului la sediul directiei regionale pentru accize și operațiuni.
În februarie, Autoritatea Națională Vamală anunțase că firmele care fac operațiuni de import-export de mărfuri trebuie să se înscrie între 23 februarie și 31 martie în baza de date EORI care va fi transmisă Comisiei Europene, potrivit prevederilor codului vamal comunitar.