Deși anunțaseră că la meciul cu Gloria Bistrița se vor limita la a încuraja echipa și îl vor ignora pe patronul Gigi Becali, arestat pentru instigare la privare de libertate, fanii Stelei nu au renunțat complet la conflictul cu finanțatorul. Printre scandări și cântece, galeria stelistă a strecurat și mai multe mesaje acide la adresa lui Becali.
Membrii galeriei steliste, atât cei de la Peluza Nord, cât și cei de la Sud au afișat mai multe bannere împotriva lui Becali, dar și a președintelui clubului, Valeriu Argăseală.
Printre mesajele transmise oficialilor steliști s-au numărat bannere ca: "Am așteptat acest moment ani întregi, acum ai ajuns unde meriți. Pac-pac, ai înțeles?", "Un babuin autohton a reușit să distrugă legendele de care ne-am îndrăgostit", "Becali, a intrat! Adevărat a intrat! Pac, pac!", "Roata morii se învârtește. Pac, pac, pac!", "Gigi nu scăpa săpunul", "De ani de zile tot săruți în dos, nea Vali nu e cam scârbos?" și "Argăseală, câte deplasări avem noi în străinătate nu ai tu meciuri arbitrate".
De asemenea, fanii bucureștenii au aprins pe parcursul partidei și mai multe torțe și petarde.
Steaua s-a impus, sâmbătă, la limită, scor 1-0, în fața formației Gloria Bistrița, într-un meci din etapa a 22-a a Ligii I, primul disputat de "roș-albaștri" după arestarea patronului Gigi Becali.