În prima divizie din România se tratează mai mult vânzarea jucătorilor, achizițiile fiind deocamdată subiect tabu. Steaua și Dinamo sunt cele mai grăbite să facă rost de bani.
Ionuț Rada a fost primul transfer al Stelei care a trecut granița Ligii I în această iarnă, iar semnele care urmează acestei plecări prognozează mai degrabă un exod din campionatul României, capitolul posibilelor achiziții fiind departe de a fi conturat.
Tot de la Steaua, este aproape sigur că va pleca în această pauză Dayro Moreno, destinația sa fiind formația columbiană Once Caldas. Conform Gazetei Sporturilor, un oficial al grupării sud-americane a declarat referitor la reîntoarcerea mijlocașului pe meleagurile natale: "Totul e ca și făcut, important este că jucătorul își dorește să vină la noi și am căzut de acord și asupra salariului. Din punct de vedere disciplinar, Dayro este un alt jucător, are o cu totul altă atitudine. Perioada petrecută în România i-a prins foarte bine".
Și Dinamo este orientată deocamdată mai mult spre vânzări decât spre achiziții, însă reconstrucția echipei pere să înceapă prin cedarea celor mai importanți fotbaliști. După Tamaș, "câinii" sunt pe cale să-l cedeze și pe căpitanul echipei, Marius Niculae, dorit insistent de arabii de la Al Wahda, care l-au vrut și acum câteva luni, însă dinamoviștii cereau pentru el 1,5 milioane euro. Acum ei s-ar mulțumi și cu jumătate din sumă, iar oficialii grupării din Emirate par dispuși să ofere banii.