Prezența la vot din județul Bistrița-Năsăud a fost de 5,13 la sută, adică puțin peste 16 mii de oameni au pus ștampila, până la ora 10.
Cei mai conștiincioși au fost oamenii de la sat care au votat în proporție de 5,85 la sută, spre deosebire de cei de la oraș care au votat în proporție de doar 4,02 la sută.
Pentru referendum, proporția a fost ceva mai scăzută. Astfel în județul Bistrița-Năsăud, prezența la vot a fost de 4,69 la sută adică aproximativ 15.000 de locuitori.
Și în acest caz, frecvența la urne a fost mai mare în mediul rural cu o medie 5,25 la sută, față de 3,82 cât s-a înregistrat în mediul urban până la ora 10. În cele 62 de secții speciale din județ, până la ora 10, au votat pentru alegerea președintelui 613 persoane, iar pentru referendum 545 de persoane.
BEJ va comunica următoarele cifre cu prezența la vot la ora 14.30.