Demonstrațiile de stradă din Iran, care au intrat în a treia zi de imprevizibilă amploare și mânie populară, pot să anunțe, deocamdată, orice rezultat. O confirmare a fostului și a actualului președinte „ales“ Ahmadinejad, un integrist antiamerican și antiisraelian.
O încă posibilă răsturnare de situații prin renumărarea voturilor ordonată de liderul teocrat Khamenei. O victorie a reformistului Mussavi, și el un copil de suflet verificat al mulahocrației, dar reprezentând forțele progresului relativ. Societatea iraniană se trezește după cei 30 de ani care au trecut de la căderea șahului și victoria revoluției islamice și respiră, împotriva sau în favoarea liderilor politici, aerul tare și periculos al libertății în suspensie.
E vorba de o mare putere regională a cărei poziție în conflictul dintre evrei și arabi poate fi determinată pentru șansa păcii sau pericolul unor noi războaie în regiune. Iranul este un stat care poate să facă diferența, dacă rămâne în continuare antiamerican și prorus sau nu, pe o scenă de securitate militară și economică de primă importanță, cu reverberații de-a lungul întregului „arc șiit“ și în țări-problemă ca Irak, Afganistan, Pakistan și, eventual, India.
Citește mai mult în Cotidianul
