Premierul Emil Boc a ajuns vineri, la ora 8.00, la sediul Ministerului Educației, pentru a prelua interimatul la conducerea acestei instituții, după ce Ecaterina Andronescu a demisionat din această funcție.
"Nu e prima dată când plec de la acest minister. Eu tot timpul am fost în sistemul de învățământ și nu pot să spun că mă despart de el", a declarat Ecaterina Andronescu.
Premierul Emil Boc a spus că a ales să vină la Ministerul Educației pentru că vine din mediul universitar și în ultima perioadă s-a familiarizat cu problemele din acest minister pentru că a lucrat la legea educației, alături de Ecaterina Andronescu.
"Am preluat problemele curente, pregătirea examenelor de Bacalaureat, pregătirea examenelor de trecere din clasa a VIII-a în clasa a IX-a, în privința modelelor de evaluări și subiectele care trebuie finalizate foarte repede. Partea care ține de noile manuale bazate pe competențe, care sunt și în legea educației, e foarte important ca noile manuale să se bazeze pe aceste noi compențe", a spus Emil Boc.
"Modelele de examene sunt stabilite deja, noi vom face demersuri pentru ca la intrarea în vigoare a noii legi a învățământului să avem un cadru pentru punerea ei în practică", a mai adăugat ministrul.
Emil Boc vrea să facă economie prin reducerea numărului de secretari de stat din toate ministerele.
"Toți secretarii de stat de la toate ministerele au fost demiși. Vom proceda la o înlocuire punctuală, vrem să facem o economie substanțială și de resurse financiare prin demiterea secretarilor și a cabinetelor aferente. Aici la Ministerul Educației sunt trei secretari de la PSD, principiul e să păstrăm unul, maxim doi secretari de stat, în total, la toate ministerele, realizând astfel o economie".
Emil Boc a spus că va continua dialogul cu sindicatele. Ministerul va funcționa potrivit legii maxim 45 de zile a mai declarat ministrul.
Ecaterina Andronescu și restul miniștrilor PSD au demisionat, joi, din cabinetul Boc, în semn de protest față de revocarea din funcție a ministrului de Interne, Dan Nica. Alături de miniștri, vor pleca din funcții consilierii personali ai acestora și secretarii de stat social-democrați.