Ultimele Stiri· 2 min citire

Elevii și studenții beneficiază anul acesta de 65.000 de locuri în tabere

Elevii și studenții beneficiază anul acesta de 65.000 de locuri în tabere

Publicat17 iun. 2009, 19:37
Actualizat17 iun. 2009, 19:38
SursăNewsIn

Numărul locurilor în taberele pentru elevi și studenți organizate de Ministerul Tineretului și Sportului a fost majorat anul acesta la 65.000, iar o treime din aceste locuri sunt gratuite, a anunțat ministrul Tineretului, Monica Iacob-Ridzi.

Potrivit lui Ridzi, Ministerul va asigura în această vară peste 10.000 de locuri în taberele sociale, față de aproximativ 6.000 în 2008. Peste 8.000 dintre aceste locuri sunt destinate copiilor din România provenind din familii cu posibilități financiare reduse și vor fi distribuite prin intermediul direcțiilor județene pentru tineret, iar costurile cu masa, cazarea și transportul vor fi asigurate integral de Ministerul Tineretului și Sportului. Restul de 2.000 de locuri din taberele sociale vor fi puse la dispoziția copiilor români din diaspora, printr-un program organizat împreună cu Ministerul de Externe și cu Ministerul Transporturilor.

Numărul locurilor asigurate în taberele de vacanță pentru copiii cu dizabilități și însoțitorii lor a crescut la circa 3.300 de la 2.843 câte erau anul trecut. Ministerul Tineretului și Sportului plătește integral costurile legate de cazare, masă și transport.

Copiii orfani de ambii părinți și studenții proveniți din casele de copii vor avea prioritate la acordarea locurilor gratuite din taberele de vacanță. Ministerul Tineretului și Sportului asigură, de asemenea, peste 3.700 de locuri în tabere tematice și aproximativ 900 de locuri în taberele naționale.

Pentru studenți, Ministerul va pune la dispoziție anul acesta peste 9.000 de locuri gratuite în taberele de vacanță, față de 7.700 în 2008. Locurile vor fi distribuite prin intermediul universităților, ele fiind alocate în funcție de numărul de studenți din fiecare universitate. Suma alocata studenților pentru masa a fost majorată de la 32 lei la 40 lei pe zi.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri