Ultimele Stiri· 1 min citire

Economia Estoniei a scăzut cu 16,6% în al doilea trimestru

Economia Estoniei a scăzut cu 16,6% în al doilea trimestru

Economia Estoniei a scăzut cu 16,6% în al doilea trimestru

Publicat12 aug. 2009, 14:05
Actualizat12 aug. 2009, 14:08
SursăNewsIn

Produsul intern brut (PIB) al Estoniei a scăzut în al doilea trimestru cu 16,6%, în termeni anuali, însă declinul trimestrial s-a temperat, ceea ce arată că este posibil ca scăderea economică să-și fi atins maximul, scrie The Wall Street Journal.

În primul trimestru, produsul intern brut a scăzut cu 15,1%. Biroul de statistică a anunțat că evoluția slabă a sectorului manufacturier a afectat producția din al doilea trimestru.

Pe o bază ajustată sezonier, PIB-ul Estoniei a scăzut cu 3,7% în al doilea trimestru. În primul trimestru, economia scăzuse cu 6,1%.

Standard & Poor's a coborât recent ratingurile Estoniei și Letoniei, din cauza problemelor economice cu care se confruntă cele două țări. Ratingul Lituaniei a fost pus sub monitorizare.

Dintre cele trei economii, cea a Lituaniei a scăzut cel mai mult în al doilea trimestru, cu 22%, în termeni anuali.

Datele vin în contextul în care inflația accentuată, care a afectat o perioadă îndelungată Estonia, Lituania și Letonia, nu mai este decât o amintire pentru foștii "tigri baltici", amenințati momentan de fenomenul periculos al deflației.

Astfel, creșterea prețurilor din Letonia s-a temperat la 2,5% în iulie, departe de nivelul de 17,9% înregistrat în mai 2008. În Estonia, prețurile de consum au scăzut cu 0,7% în iulie 2009 față de perioada similară din 2008.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri