Gruparea pregătită de Mihai Stoichiță, AEL Limassol, a câștigat sâmbătă seară în deplasare, scor 2-1, partida cu Alki Larnaca, din ultima etapă a sezonului regulat din Cipru, grație reușitei decisive a lui Adrian Mihalcea, și s-a calificat în play-off.
AEL, cu Mihalcea pe teren tot jocul, dar fără Adrian Iordache, accidentat, a reușit să câștige foarte greu partida cu Alki, la care Pompiliu Stoica a fost titular, iar Daniel Bălan a intrat în repriza secundă, după golul marcat chiar de atacantul român în ultimul minut de joc. Gazdele reușiseră să deschidă scorul în minutul 37 prin Zandi, iar AEL a egalat cu un sfert de oră înainte de final, prin bosniacul Kerkez.
În urma acestui succes, echipa lui Stoichiță a urcat pe locul 4 în clasament, cu 43 de puncte, la egalitate cu Apollon Limassol, însă are avantajul meciurilor directe din campionat, 3-1 în deplasare și 1-0 pe teren propriu, astfel ca s-a calificat în play-off-ul campionatului, acolo unde se va decide campioana Ciprului. Pe primele trei poziții în sezonul regulat s-au clasat APOEL Nicosia (69p), formație unde evoluează Daniel Florea, Omonia Nicosia (64p) și echipa lui Eugen Trică, Anorthosis Famagusta, care are 62 de puncte.
Totuși, AEL Limassol nu are nicio șansă la titlu sau la calificarea în Cupa UEFA, deoarece se află la nu mai puțin de 19 puncte distanță de locul 3, ultimul care permite accederea în această competiție, însă imediat după calificare, în zonă s-a declanșat o adevărată petrecere, la care a participat întreaga echipă. "S-a obținut o mare performanță prin calificarea în acest play-off, nimeni nu se aștepta. AEL nu a mai fost acolo de foarte mulți ani. Când am venit nu avea niciun obiectiv, toată lumea a fost surprinsă de realizarea noastră. A fost o mare tragedie pentru rivala Apollon că a rămas pe dinafară. Acum am rămas un arbitru în lupta pentru titlu pentru că noi nu avem nicio șansă. Suntem fericiți că am ajuns să jucăm cu cele mai bune echipe", a declarat agenției NewsIn Mihai Stoichiță.
Tehnicianul speră totuși că formația sa va reuși să acceadă în Cupa UEFA prin calificarea cel puțin în finala Cupei Ciprului, fiind deja în semifinale. "Suntem calificați în semifinale, acum așteptăm ultimele două meciuri din sferturi, iar apoi va fi tragerea la sorți. Dacă vom avea un adversar mai ușor, atunci avem șanse mari să ajungem în cupele europene", a afirmat Stoichiță, care mai are contract până în luna mai a acestui an.
Fostul antrenor al Stelei a preluat AEL Limassol la finele lunii ianuarie, iar în tot acest interval a înregistrat un singur eșec, cu Omonia Nicosia, pe teren propriu, scor 0-2. În rest, a obținut șapte victorii și două remize, iar echipa este calificată în semifinalele Cupei Ciprului.