Odinioară criticate pentru calitatea lor îndoielnică, numeroase produse "comuniste" au revenit în scenă, la 20 de ani de la căderea totalitarismului în Europa de Est, trezind nostalgia celor mai vârstnici și curiozitatea celor mai tineri.
Biscuiți și batoane de ciocolată, multe păstrate în același ambalaj de carton din epoca comunistă, au reapărut pe rafturile magazinelor, concurând serios mai noile mărci "capitaliste" consacrate. "De câțiva ani, asistăm la o tendință de revitalizare a mărcilor din epoca comunistă. Ne trezesc nostalgia, pentru că ne amintesc de tinerețe", comentează sociologul român Mircea Kivu.
"Acestea produse mă fac să mă gândesc la copilăria mea. Prefer întotdeauna un baton de ciocolată Szerencsi unui Mars. Pentru mine, are un gust mai bun, o calitate mai bună și, mai ales, îmi trezește bune amintiri", spune Tamas Pickarczyk, o vânzătoarea de mașini din Ungaria, în vîrstă de 27 de ani.
Pentru Ivan Petrov, un student bulgar, ambalajul face tot farmecul: "Ador Detska-Zakouska (marcă de biscuiți -n.r.), nu doar pentru gustul lor, ci și pentru ambalajul lor comunist", calificat drept "primitiv".
În Croația, condimentul Vegeta, celebru în toată fosta Iugoslavie și dincolo de ea, a supraviețuit căderii comunismului, devenind una dintre "emblemele" industriei alimentare.
Dar și alte produse, non-comestibile, continuă să suscite mândria est- europenilor. În Polonia, mașina de spălat Frania, celebră în perioada 1950-1970, a fost înlocuită de mașinile automate, dar ea "continuă să vândă aproximativ 40.000 de exempalre pe an", a declarat Magda Kwiatkowska, responsabil de vânzări al producătorului Emalia Olkusz. Frania pare de neînlocuit mai ales la țară.
Pentru români, autoturismul Dacia rămâne, la 42 de ani de la lansare, marca cea mai cunoscută, "un simbol" al țării, în ciuda numeroaselor anecdote care circulă pe seama ei. După preluarea uzinei Dacia de la Pitești de către grupul francez Renault, a fost comandat un studiu pentru a vedea dacă este oportun să fie modificat numele mașinii, povestește Marius Kivu. "În ciuda prestigiului producătorului francez, românii au vrut să păstreze numele Dacia, pentru că puternice legături afective fuseseră create", adaugă acesta.
Fenomenul este întâlnit și în fosta Germanie de Est, unde pasionații autorurismului Trabant s-au regrupat în asociații. În Polonia, mândrii proprietari ai unei Polski, versiunea locală a Fiatului 125, se adună anual la un raliu specializat. "Miturile" care înconjoară aventurile în patrum plus bagajele, la bordul acestei minuscule mașini se povestesc jovial seara, între prieteni, la fel ca legendele vechilor Dacii, în aparență atât de ușor de reparat, încât un simplu colant ar putea înlocui o curea de transmisie defectă.
După ce le-au aruncat la coșurile de gunoi sau le-au distrus dintr-un sentiment de ură față de regimul pe care îl încarnau, est-europenii au constatat că amintirile din acea epocă, carnetele de partid sau portretele conducătorilor, pot să fie bine plătite de occidentali sau de compatrioții mândri de acestea.
Astfel de "relicve" se regăsesc astăzi în piețele numeroaselor orașe, ca la Belgrad, unde mai multe cafenele poartă numele fostului lider al Iugoslaviei, Josip Broz Tito, sau pe cel al vechiului servicu secret rusesc, KGB.
