Ultimele Stiri· 2 min citire

Doi cetățeni bulgari au fost reținuți la Giurgiu pentru trafic de droguri

Doi cetățeni bulgari au fost reținuți la Giurgiu pentru trafic de droguri

Publicat31 oct. 2009, 18:57
Actualizat1 nov. 2009, 03:36
SursăNewsIn

Doi cetățeni bulgari au fost reținuți în Vama Giurgiu-Ruse pentru trafic de droguri de mare risc, cei doi fiind prinși când încercau să introducă în România aproape 200 de comprimate de amfetamină și mai multe grame de heroină, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Giurgiu.

Cei doi bărbați sunt din Sofia și au fost prinși de polițiști vineri noaptea, drogurile fiind ascunse într-un pachet de țigări, se arată într-un comunicat de sâmbătă al IJP Giurgiu.

"Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate(SCCO) Giurgiu și polițiști din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Giurgiu au realizat o acțiune în Punctul de Trecere a Frontierei, unde au fost depistați cetățenii bulgari B. Stefan, de 45 de ani, și A. Stefan, de 45 de ani, ambii din Sofia, care intenționau să introducă ilegal în țară 199 comprimate de amfetamină și 7,48 grame heroină", se precizează în comunicat.

Conform aceluiași document, bulgarii s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei cu un autoturism condus de un cetățean bulgar I. Gyunyal, de 41 ani, din localitatea Ruse.

Potrivit IJP Giurgiu, drogurile erau ascunse într-un pachet de țigări Kent, ambalate în folie din plastic și lipită prin ardere și urmau să fie comercializate pe piața românească.

"Cei doi cetățeni bulgari au fost conduși la DIICOT- Biroul Teritorial Giurgiu, care a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și introducerea în țară, fără drept, de droguri de mare risc. Procurorul de caz a dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore a învinuiților B. Stefan și A. Stefan și vor fi prezentați instanței competente cu propunere de arestare preventivă", a mai anunțat IJP.

Polițiștii Biroului de Combatere a Criminalității Organizate București și cei ai SCCO Giurgiu continuă cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în acest caz și pentru probarea întregii activități infracționale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri