Ultimele Stiri· 1 min citire

DISPUTĂ APRINSĂ - Primele discuții despre formarea acestei Companii a Aeroporturilor din Banat au avut loc pentru prima dată în 13 martie.

DISPUTĂ APRINSĂ - Primele discuții despre formarea acestei Companii a Aeroporturilor din Banat au avut loc pentru prima dată în 13 martie.

Publicat26 aug. 2009, 21:00
Actualizat27 aug. 2009, 17:37
Sursărealitateacluj.ro

Ministrul Radu Berceanu a declarat atunci la Timișoara că această asociere între aeroporturile din Arad și Timișoara ar fi în beneficiul ambelor, întrucât sunt foarte apropiate și în acest moment își fac din ce în ce mai multă concurență

Ministrul Radu Berceanu a declarat atunci la Timișoara că această asociere între aeroporturile din Arad și Timișoara ar fi în beneficiul ambelor, întrucât sunt foarte apropiate și în acest moment își fac din ce în ce mai multă concurență. Tot atunci, Berceanu afirma că Timișoara este momentan un pic mai bine plasată în această concurență, căci aparține ministerului, față de Arad, care aparține Consiliului Județean Arad. O altă motivație a ministrului a fost aceea că în momentul în care autostrada Arad-Timișoara va fi finalizată, distanța dintre cele două localități va fi parcursă în 20 de minute: astfel, ambele aeroporturi vor încerca să introducă condiții bune pentru pasageri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri