Ultimele Stiri· 2 min citire

Dinu Patriciu: Manele în economie

Dinu Patriciu: Manele în economie

Dinu Patriciu: Manele în economie

Publicat12 mar. 2009, 23:42
SursăAdevărul

Apelăm la bătrânul FMI să ne suplinească incompetența.

Undeva, într-un studiu despre Dimitrie Cantemir, Constantin Noica vorbește despre „lăutărism” în cultura română. Îl descrie, cu un soi de ironie paternă, ca fiind calitatea noastră, a românilor, de a înțelege și apoi a trece cu ușurință pe deasupra lucrurilor. O fi bine, o fi rău, rămâne oricum parte a aceluiași „duh straniu, cel care plutește peste spațiul românesc” ca și „închiderea care se deschide” prin care definește în altă parte satul românesc.

Deschiderea naivă spre a accepta  punctele de vedere ale altora mă face să privesc dezbaterea publică despre economie, de la noi, prilejuită de criză firește, ca pe o manifestare de „lăutărism”, presupunând că cei ce se exprimă știu câte ceva despre ce vorbesc. Din păcate, constat însă că pe zi ce trece ea se transformă în lăutărie. Manelele economice sunt cântate pe toate vocile de oameni ce se cred serioși sau care ar trebui să fie măcar conștienți de seriozitatea funcției lor.

Am transformat chestiunea finanțării externe într-o telenovelă neghioabă, de parcă nu ar fi vorba de propriul viitor. Uităm de implicații și consecințe sau le hiperbolizăm din interese înguste, de moment. Se încrucișează săbiile procentelor din PIB și a cifrelor folosite haotic, se citează alandala autoritățile în materie, se lasă o ceață deasă în care orice decizie devine posibilă.

Citește mai mult în Adevărul 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri