Dinu Patriciu: Haiducia de stat

La sfârșitul lui ianuarie ‘90, pe bulevardul Magheru, cățărați pe tot felul de utilaje, excavatoare, buldozere, camioane grele, câteva mii de oameni scandau: „Noi muncim, nu gândim”. Dintr-un balcon de la etajul doi al unui bloc, proaspăt sediu de partid, curajos și tembel, le răspundeam într-un microfon: „Democrația și libertatea duc la prosperitate pentru fiecare”. Mă huiduiau viguros, deveniseră agresivi. M-a scăpat din clădirea asediată un derbedeu simpatic care-i conducea, îl știam din liceu, Dumnezeu să-l ierte. El a intrat cu un TAB în gangul clădirii și ne-a luat de acolo, pe mine și încă alți doi luptători pentru libertatea de expresie, de posesie și de întreprindere care-mi susțineau demersul educativ.

Nu știu dacă eram protejați sau arestați, însă TAB-ul ne-a dus într-o unitate militară la marginea Bucureștiului, închiși într-o cameră cu ciment pe jos și gratii la ferestre. Târziu în noapte, am fost suiți într-o Dacie și eliberați la colțul dintre Dorobanți și Ștefan cel Mare, după ce șoferul s-a întors către noi și ne-a spus „feriți-vă de furia poporului”. Poporul dormea, așa că am plecat agale către casă.

Citește mai mult în Adevărul