Cu câțiva ani în urmă, lumea bună strâmba din nas, „la oficial“, când auzea de două lucruri: manele și OTV. După câteva șprițuri la vreun chef, obrazurile subțiri se cuplau, brusc, și cu câte un buric săltăreț, care fremăta pe refrenul lu' alde Guță și Vijelie. La fel, odată ajunși la adăpostul căminului decorat în tendințe, iubitorii de cultură se trezeau că degetul mare le-o ia razna și apasă violent pe butonul care duce la postul lui Diaconescu.
În ultima vreme, maneaua s-a mai „cumințit“: parcă nu mai urlă la fel de frenetic, la trei noaptea, din boxele unei Dacii parcate, cu ușile deschise, drept în scara blocului. Parcă nu mai duduie din te miri ce canal tv și nici show-urile „de aur“ nu se mai organizează la Polivalentă și Sala Palatului, cu frecvența cu care ajunge autobuzul în stație. Încet-încet, va pierde - speră admiratorii lui Bruckner și Metallica - tot mai mult teren, iar în cea mai bună dintre lumile posibile va fi, la nevoie, interzisă prin lege.
Cu totul altfel stă treaba când vine vorba de televiziunea-breloc a lui Diaconescu. Nu numai că n-a dat faliment (la ce sume ridicole înghite, ar fi și greu), dar o duce bine mersi, ba chiar a născut și pui vii. Metodele contestate de mulți (așa, aberante, ridicole, jignitoare la adresa inteligenței medii) au fost adoptate cu avânt de oameni de televiziune altădată chitiți pe jurnalism adevărat. Rețeta OTV a molipsit concurența, care nu se sfiește să-și fluture ratingul bun, obținut pe căi în prealabil blamate pe mai multe voci.
Citește mai mult în Gândul
