Cu câţiva ani în urmă, lumea bună strâmba din nas, „la oficial“, când auzea de două lucruri: manele şi OTV. După câteva şpriţuri la vreun chef, obrazurile subţiri se cuplau, brusc, şi cu câte un buric săltăreţ, care fremăta pe refrenul lu' alde Guţă şi Vijelie. La fel, odată ajunşi la adăpostul căminului decorat în tendinţe, iubitorii de cultură se trezeau că degetul mare le-o ia razna şi apasă violent pe butonul care duce la postul lui Diaconescu.
În ultima vreme, maneaua s-a mai „cuminţit“: parcă nu mai urlă la fel de frenetic, la trei noaptea, din boxele unei Dacii parcate, cu uşile deschise, drept în scara blocului. Parcă nu mai duduie din te miri ce canal tv şi nici show-urile „de aur“ nu se mai organizează la Polivalentă şi Sala Palatului, cu frecvenţa cu care ajunge autobuzul în staţie. Încet-încet, va pierde - speră admiratorii lui Bruckner şi Metallica - tot mai mult teren, iar în cea mai bună dintre lumile posibile va fi, la nevoie, interzisă prin lege.
Cu totul altfel stă treaba când vine vorba de televiziunea-breloc a lui Diaconescu. Nu numai că n-a dat faliment (la ce sume ridicole înghite, ar fi şi greu), dar o duce bine mersi, ba chiar a născut şi pui vii. Metodele contestate de mulţi (aşa, aberante, ridicole, jignitoare la adresa inteligenţei medii) au fost adoptate cu avânt de oameni de televiziune altădată chitiţi pe jurnalism adevărat. Reţeta OTV a molipsit concurenţa, care nu se sfieşte să-şi fluture ratingul bun, obţinut pe căi în prealabil blamate pe mai multe voci.
