Curtea de Apel Pitești a decis menținerea în arest a lui Lică și Bogaciu

Curtea de Apel Pitești a decis menținerea în arest a lui Lică și Bogaciu
Observatorul FRF Marcel Lică și arbitrul Aurelian Bogaciu vor rămâne în arest, au decis, luni, judecătorii Curții de Apel Pitești.
Curtea de Apel Pitești a respins, luni, recursul formulat de avocatul lui Aurelian Bogaciu împotriva măsurii arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile. Bogaciu a fost arestat preventiv în noaptea de miercuri spre joi, de Tribunalul Argeș, pentru luare de mită în scandalul de corupție din arbitraj, fiind acuzat că a primit o sumă de bani și că a acceptat cazarea gratuită la hotel în schimbul unui ajutor pe care urma să-l dea echipei de fotbal FC Argeș.
În același dosar au fost arestați finanțatorul echipei FC Argeș, Cornel Penescu, fostul șef al CCA, Gheorghe Constantin, arbitrii Sorin Corpodean, Marcel Savaniu, observatorul Marcel Lică, directorul Hipermarketului PIC, Liviu Făcăleață și fostul șef al OPC Argeș, Cristian Libertatu.
În motivarea deciziei de arestare a lui Aurelian Bogaciu se precizează că arbitrul a acceptat o ofertă de la finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, prin intermediul lui Liviu Făcăleață, de a fi cazat la un hotel din Pitești și de a beneficia și de alte servicii, cu titlu gratuit. "La data de 2 octombrie 2008, în calitate de arbitru de fotbal desemnat de FRF să arbitreze ca arbitru principal meciul FC Argeș - Universitatea Craiova (desfășurat în data de 3 octombrie în municipiul Pitești), a primit, prin intermediul inculpatului Făcăleață Liviu Ilie, de la incupaltul Penescu Gheorghe Cornel, suma de 5.000 de dolari, pentru a favoriza echipa gazdă (...). La data de 19 noiembrie, i-a cerut inculpatului Făcăleață să-i rezerve o cameră pentru o zi la un hotel din Pitești și a acceptat oferta făcută, respectiv de a fi cazat și de a beneficia de celelalte servicii la hotel Yaki, cu titlu gratuit, în scopul favorizării echipei FC Argeș la meciurile următoare.(...). Din cuprinsul interceptărilor telefonice ce l-au avut ca subiect a rezultat că acesta, în preajma disputării meciului FC Argeș Pitești - Universitatea Craiova, a purtat o serie de convorbiri telefonice cu Făcăleață, persoană din anturajul echipei FC Argeș, și cu martorul Ianovschi Mihăiță, cu care s-a întâlnit ulterior... Bogaciu îl asigură pe inculpatul Făcăleață că vine la meci «»cu sufletul deschis»", se arată în motivare.
Potrivit celor scrise în motivare, Aurelian Bogaciu l-a vizitat pe Mihăiță Ianovschi acasă în seara zilei de 2 octombrie. “La aceeași destinație ajunge, după o jumătate de oră, și inculpatul Făcăleață. Aici, după cum a rezultat din declarația martorului Ianovschi, cei doi au purtat o discuție în cursul căreia s-a făcut referire la unii jucători care au cartonașe galbene și care trebuiau protejați, aceleași nume de jucători apărând și în convorbirea telefonică, respectiv Bălașa, Tamaș și Bazi. Același martor a mai relatat, că în noaptea de 2-3 octombrie, anterioară disputării meciului, Făcăleață l-a vizitat în camera hotelului Duet pe inculpatul Bogaciu, căruia i-a adus și o femeie. . . În cursul unei convorbiri telefonice, Făcăleață îi relatează inculpatului Penescu că a stat până la 3-4 noaptea, asigurându-l totodată că «a eliberat marfa», pe care inculpatul Bogaciu «a cântărit-o frumos», care a fost «pînă la coadă cinci»...Martorul Ianovschi arată că, din discuția pe care a purtat-o cu inculaptul Făcăleață, a rezultat că acesta a rezolvat problema cu inculpatul Bogaciu, din care a înțeles că i s-ar fi dat acestuia din urmă bani sau alte foloase...Aceste declarații ale martorului Ianovschi dezvăluie și adevărata semnificație a cuvintelor «marfă» și «păturică» întrebuințate de protagoniști în convorbirile telefonice ...se referă la primirea unor sume de bani și la satisfacerea unor plăceri de natură sexuală prin apelarea la serviciile unei dame de companie" se mai arată în motivare.
De asemenea, Curtea de Apel Pitești a acceptat, tot luni, recursul procurorilor împotriva deciziei de eliberare sub control judiciar a observatorului FRF Marcel Lică, arestat în data de 23 aprilie sub acuzația de luare de mită, s-a judecat la Curtea de Apel Pitești.
Potrivit DNA, în aceeași cauză se efectuează investigații penale pentru fapte de corupție și față de Cornel Penescu, Liviu Făcăleață, Gheorghe Constantin și Cristian Libertatu aflați în arest preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, ca urmare a măsurii dispuse de Tribunalul Argeș la data de 14 aprilie 2009.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























