Cristian Tudor Popescu: Răul cel mai mare

După 20 de ani de democrație am ajuns să punem în discuție votul obligatoriu, cu amendă, pentru neprezentare. Se încadrează și asta în tendința generală de a reface în condiții de libertate starea de apăsare sufletească pe care o inducea atât de eficient dictatura ceaușistă.

Când un mesean de talia lui Andrei Pleșu (filozof nu pot să-i spun, căci acesta e un cuvânt de ocară, nu pot să-i spun nici ospătar, deși asta ar însemna că face și dl. Pleșu ceva util, îi spun mesean, căci bun mesean e o calitate prezidențială) propune așa ceva, cazi pe gânduri. Votul era obligatoriu pe vremea lui Ceaușescu. Te căutau pe-acasă ca să te-aducă la urnă. Că lăsai buletinul alb sau scriai cu pixul futuvă într-un cuvânt, Sistemului nu-i păsa. Important era să treci prin acel ritual al supunerii, să știi că nu te poți sustrage, pentru că prin simplul fapt al participării la vot acordai statut de normalitate unui sistem ilogic și inuman.

Este exact ceea ce simt mulți dintre cei 70% dintre români care nu vin astăzi la vot. A intra în cabina cu pânză albastră înseamnă a băga în seamă un sistem (în bună măsură același) pe care îl disprețuiesc.

Citește mai mult în Gândul