Ultimele Stiri· 1 min citire

Cotidianul: Băsescu le închide ușa în nas ziariștilor români

Cotidianul: Băsescu le închide ușa în nas ziariștilor români

Cotidianul: Băsescu le închide ușa în nas ziariștilor români

Publicat17 iul. 2009, 07:58
Actualizat17 iul. 2009, 08:09
SursăCotidianul

Președintele Traian Băsescu le-a arătat ușa ziariștilor români pe care i-a acceptat în delegația sa de presă, cu ocazia dialogului cu responsabilii Europei Libere.

În timpul dialogului cu oficialii Radio Europa Liberă, președintele României și-a arătat preferințele în materie de media. "Având în vedere că sunt jurnaliști locali aici, mă gândesc că nu e nevoie de presa românească", a spus Traian Băsescu citat de agenția de presă NewsIn.

Dialogul cu oficialii Radio Europa Liberă a continuat în spatele ușilor închise, într-un cadru informal, la care au mai participat miniștrii Cristian Diaconescu și Cătălin Predoiu, precum și fostul director al secției române Nestor Rateș.

La doar câteva ore după ce a acuzat trusturile Realitatea-Cațavencu și Intact că au făcut înțelegeri murdare cu unii politicieni pe bani publici, președintele Băsescu i-a lăsat miercuri dimineață pe ziariștii de la Realitatea TV, Antena 3 și Antena 1 la sol atunci când a plecat în Cehia. Acestora li s-a comunicat - nu prin purtătorul de cuvânt, ci prin intermediul unor funcționari de la Biroul de presă - că nu mai sunt locuri în aeronava prezidențială.

Citește articolul integral pe Cotidianul.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri