Evident, normalizarea a venit după ce au scăzut audienţele, dar tot e ceva. Şi evident, Traian Băsescu nu se putea lipsi de toate elementele populiste în discursul său (chiar şi aşa, şi i-a pus în cap pe mudakii - moldovenii ştiu ce înseamnă - care pretindeau „unire cu ţara“). Dar a cerut ferm atenţia Vestului pentru situaţia din Moldova. Ar fi fost un discurs cu adevărat istoric dacă nu ar fi fost iarăşi uitaţi acei mulţi cetăţeni care votează Voronin şi care trăiesc totuşi zi de zi lângă „românii noştri“. Poate votul acela distorsionat de fraude a desemnat totuşi o realitate: moldovenii îi vor în majoritate pe Voronin şi pe comuniştii de rit nou sau cum or fi ei.
Pe de altă parte, jurnalişti şi opozanţi sunt bătuţi sălbatic, arestaţi. De la aceste realităţi opuse porneşte discuţia.
Din toată lupta moldovenilor, unii intelectuali de vârf, aproape de Băsescu sau nu prea, au înţeles un singur lucru: aha!, va să zică acum e momentul să le dăm lovitura acelor tipi care au contestat anticomunismul românesc postnouăzecist.
