Cosmin STAN

M-am apucat de meserie în 1997, când de-abia terminasem liceul, încurajat fiind de succesul pe care l-am avut la revista școlii. Am intrat direct "în paine": accidente, înecați, crime, trafic de droguri... cam astea erau subiectele pe care le acopeream. Mi-a placut la nebunie faptul că nicio zi nu semăna cu precedenta și eram dispus să muncesc non-stop; ceea ce am și făcut, ani buni, când, practic, nu mai aveam viață personală.

Am început ca reporter la Centrul Informațional Telegraf-TV Neptun Constanța. Lucram și la ziar și la TV. 2 în 1... până la un moment dat, când am hotărât că mie nu-mi place la ziar. Mă simțeam în largul meu în fața camerei video și am zis că trebuie să merg în aceasta direcție.

Între timp am absolvit Facultatea de comunicare și relații publice, dar asta nu m-a determinat să renunț la jurnalismul de televiziune, ba dimpotrivă.

In 2003, când tocmai debarcaseră americanii la baza militară Mihail Kogălniceanu, în drumul lor spre Irak, am avut șansa să aflu de postul disponibil de corespondent Pro TV la Constanța. Am sunat, m-au luat. În probe, două săptămâni. După primele trei zile de transmisiuni intensive prin telefon despre mișcările de trupe ale americanilor nu s-a mai pus problema să nu mă angajeze. După prima săptămână am făcut și prima transmisiune în direct din viața mea. De atunci, nu a mai trecut o zi fără live de la Constanța.

Și uite așa, după un an și ceva de muncă asiduă la malul mării, am fost chemat la București, în redacția-mamă. Impropriu spus. Era la sfârșitul verii 2004 și în primele două săptămâni nu am stat decât două-trei nopți în București. Încă din prima zi am ajuns la Târgu-Mureș, apoi Iași, apoi Bacău și tot așa câteva mii de kilometri... Și astfel mi-am câștigat statutul de corespondent special al Știrilor PRO TV. Am ajuns să relatez despre evenimente istorice precum tsunamiul din Asia de sud-est din 2004-2005, războaiele din Irak și Afganistan sau cel mai mare exercițiu NATO desfășurat în Insulele Capului Verde în 2006, fuga lui Gregorian Bivolaru în Suedia sau inundațiile catastrofale din județul Timis din 2005.

În 2008 am avut parte de cea mai mare realizare profesională de până acum: premiul international EMMY FOR NEWS, o distincție pe care și-o dorește orice jurnalist de televiziune din lume. Am avut șansa să fac parte din echipa Știrilor Pro TV care a adus primul astfel de premiu în Europa Centrală și de Est, unul dintre cele trei reportaje premiate fiind al meu, celelalte două ale colegei mele Paula Herlo, cu care am colaborat excelent. În 2008 am devenit și prezentator al Știrilor Pro TV matinale de week-end pentru ca, mai apoi, în 2009, să simt nevoia unei schimbari de direcție. Am ajuns astfel prezentator de știri la Realitatea TV, pentru ca eu iubesc în primul rând știrile, informația pură, nealterată, iar la ora actuală, în România, Realitatea TV dă tonul în materie de știri. Sunt dependent de adrenalina directului, iar Realitatea TV, prin natura programelor care difuzează știrile cand se întâmplă, îmi dă ocazia să fiu în primul rând jurnalist și nu doar un simplu cititor de prompter.