DNA Pitești a început, joi, urmărirea penală împotriva arbitrilor Aurelian Bogaciu, Sorin Corpodean și Marcel Savaniu, dar și a vicepreședintelui CCA, Marcel Lică, în scandalul de corupție în care sunt arestați patronul FC Argeș, Cornel Penescu, și fostul președinte al CCA, Gheorghe Constantin.
Aceștia au fost audiați, joi, la sediul DNA Pitești și se vor mai prezenta la audieri și miercurea viitoare.
Vezi și Marcel Lică este urmărit penal, și ce au declarat Savaniu și Corpodean la ieșirea din sediul DNA Pitești.
Vezi și 'derby'-ul lui Bogaciu de la DNA
DNA Pitești a trimis, miercuri, o solicitare către Comisia Centrală a Arbitrilor, prin intermediul căreia a anunțat că arbitrii Sorin Corpodean, Marcel Savaniu, Aurelian Bogaciu și Tiberiu Lajos trebuie să se prezinte joi la audieri, în cazul scandalului de corupție, acestora urmând să li se alăture și vicepreședintele CCA, Marcel Lică. Singurul care nu a fost prezent la audierile de la DNA Pitești a fost Tiberiu Lajos, pentru că joi a avut loc înmormântarea tatălui său, decedat marți seară după un infarct, pe când arbitrul era acuzat de finanțatorul Universității Craiova, Adrian Mititelu, într-o emisiune televizată!
Cei patru arbitri au fost opriți de la delegări ca urmare a scandalului de corupție în care sunt arestați Cornel Penescu și Gheorghe Constantin, iar vicepreședintele CCA, Marcel Lică, s-a autosuspendat din funcție în urma declanșării acestei anchete.
Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a fost reținut luni, alături de patronul clubului FC Argeș, Cornel Penescu, și de alte două persoane, după care au primit și mandate de arestare pentru 29 de zile. Penescu este acuzat de procurorii DNA că le-ar fi dat arbitrilor Aurelian Bogaciu, Marcel Savaniu și Tiberiu Lajos 54.000 de euro și 290.000 de lei, potrivit avocatului său, Radu Nistor. Gheorghe Constantin este acuzat de procurorii DNA de luare de mită.