Patronul de la FC Argeș, Cornel Penescu, dădea și mită... în natură, susțin jurnaliștii de la "Gardianul".
Procurorii susțin că una dintre metodele de șpagă ale lui Penescu era și plasarea de dame de companie, potrivit aceleiași surse.
Se pare că pe 3 octombrie 2008, arbitrul Aurelian Bogaciu ar fi beneficiat de un astfel de tratament, iar cel care a aranjat totul a fost Liviu Făcăleață. Întâmplarea reiese dintr-o convorbire care a avut loc trei zile mai târziu, între Cornel Penescu și președintele FC Argeș, Cristian Mincă.
În actul de acuzare, procurorii susțin că una dintre șpăgile date de patronul de la FC Argeș unuia dintre arbitri (Aurelian Bogaciu) ar fi fost o damă de companie.
Cu toate acestea, rezultatul meciului nu a justificat "darul". "La data de 6.10.2008, orele 9:26, Penescu Cornel discuta cu Mincă Cristian despre noaptea de 3.10.2008, când Făcăleață a mers în cameră la Bogaciu, unde a stat până la ora trei, după care i-a adus / luat o femeie, în sensul că arbitrul nu a fost într-o formă fizică prea bună la meci și, probabil, așa se explică rezultatul mai puțin mulțumitor pentru FC Arges", susțin procurorii.