Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), Constantin Dascălu, a declarat pe 3 noiembrie că FMI nu a spus că nu se mai acordă subvențiile, Fondul fiind interesat unde merg subvențiile și de monitorizarea veniturile și cheltuielile celor șase companii din MTI.
"Trei zile la rând am avut discuții cu reprezentanții FMI în ceea ce privește companiile care sunt în subordinea ministerului. Este o listă de zece companii care vor fi monitorizate de FMI, dintre care șase sunt ale MTI, respectiv CFR Infrastructură, CFR Marfă, CFR Călători, Electricficare, Metrorex și CNADNR. Cele zece companii ce vor fi monitorizate au fost alese de fond din diferite motive", a declarat Constantin Dascălu.
Acesta a spus că unele dintre ele au fost alese de FMI pentru că primesc subvenții și CFR Infrastructură, de exemplu, pentru că are pierderi.
"Există în înțelegerea cu FMI-ul un număr de criterii care trebuie îndeplinite, iar aceste companii vor fi verificate trimestrial de către fond", a afirmat Dascălu.
În cadrul discuțiilor din 3 noiembrie, secretarul de stat din MTI a adăugat că s-a discutat "o filosofie de buget", reprezentanții FMI au luat fiecare societate în parte din cele șase și aceștia și-au prezentat pe rând bugetul. "Ceea ce dorește FMI este ca acest buget să nu conțină pierderi, descreșterea sau eliminarea arieratelor și fondul de salarii să nu crească mai mult decât inflația", a subliniat Dascălu.
În plus, în cadrul discuțiilor cu FMI, toate cele șase companii ale MTI și-au prezentat propunerile pentru bugetul pe 2010. Reprezentanții MTI, care au participat la discuțiile cu FMI, au concluzionat că România ar trebui să se încadreze în deficitul bugetar care a fost stabilit de către FMI să fie de 5,9% din PIB.
Secretarul de stat din Ministerul Economiei, Tudor Șerban, a adăugat că reprezentanții FMI au cerut autorităților române să elimine subvențiile la cele zece companii de stat monitorizate, precizând că în 2010 cel mult 3 firme mari vor mai primi subvenții, respectiv C.N. a Huilei, CFR Călători și Infrastructură.