Sâmbătă, la Târgu Mureș, a avut loc Conferința Consiliului Național Secuiesc (CNS) în cadrul căreia a fost adoptată o Proclamație de autonomie a Ținutului Secuiesc în care sunt aduse ca argumente prevederi din legislația europeană.
"Poporul secuiesc are dreptul la autonomie. Secuii de mai multe sute de ani au avut tradiție de libertate ca să își rezolve problemele interne ale comunității pe baza unei legislații proprii potrivit dreptului internațional civil și politic, care spune că fiecare cetățean este nevoit să respecte și să facă tot posibilul pentru respectarea drepturilor europene civile și politice", scrie în prefața Proclamației.
Documentul aduce ca argumente mai multe prevederi ale legislației europene: fiecare popor are dreptul la autonomie, scopul este ca fiecare popor, pe baza reciprocității economice și respectând cele definite de această lege internațională, să își exploateze singur bogățiile naturale proprii și, în niciun caz, unui popor nu i se pot lua cele necesare pentru a se autosusține.
"Poporul secuiesc, fiind comunitatea teritorială, istorică și culturală din Ținutul Secuiesc, păstrând tradițiile specifice ale poporului maghiar și regionale proprii, împreună cu regiunile din zonă, dorește să apeleze la legislația ONU cu privire la dreptul la libertate și autonomie ale popoarelor. Aceasta este baza Statutului de Autonomie al CNS și pe baza acesteia cerem respectarea democrației și a libertăților și drepturilor omului, să fie adoptată o lege care să proclame administrația locală Autonomia Ținutului Secuiesc, care poate fi o modalitate îndreptățită, ca tradițiile democratice de aici să fie respectate, iar locuitorii din regiune să simtă că trăiesc într-un stat și într-o comunitate democratică. La referendum, membrii comunității noastre și-au exercitat dorința de a promova această idee și consideră o necesitate care nu poate fi nici schimbată, nici ignorată. În satisfacerea acestei obligații asupra fiecărui membru din comunitate, pe baza acestui drept, va avea o responsabilitate legală cu statul personal din societate”, se arată în textul adoptat la lucrările Conferinței CNS.