Fostul secretar american de stat Condoleeza Rice se va întoarce la prestigioasa universitate americană Stanford, din California, unde va preda științe politice, a anunțat joi instituția, relatează AFP.
Rice, în vârstă de 54 de ani, consilier pentru securitate națională în timpul primului mandat al lui George W. Bush (2001- 2005), apoi șef al diplomației între 2005 și 2009, se va întoarce în următoarele luni la Stanford, așa cum lăsase să se înțeleagă anterior, anunțând la sfârșitul lunii decembrie că își caută o locuință în apropiere de campus.
Numită vicedecan la Stanford la vârsta de 38 de ani, ea a anunțat săptămâna aceasta că nu va începe imediat să predea. Ea intenționează să scrie mai multe cărți și să susțină conferințe și va face parte din consiliul de administrație a grupului petrolier Chevron.
La "Hoover Institution", departamentul de științe politice al universității Stanford, fondat în 1891, Rice va lucra alături de un alt fost secretar de stat, George Schultz, șeful diplomației în administrația Regan, în perioada 1982 - 1989.
Întoarcerea la Stanford a lui Rice, unul dintre foștii arhitecți ai politicii controversate a administrației George W. Bush, ridică unele semne de întrebare, potrivit ziarului The Stanford Progressive. "Poate să o primească Stanford, cu conștiința curată, fără să recunoască sau cel puțin să ancheteze posibile acțiuni reprobabile?", întreabă ziarul de stânga.