Peste 1.800 de candidați, din toate județele, concurează pe 300 de locuri la examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție "Septimiu Mureșan" din Cluj-Napoca.
Potrivit directorului școlii, comisarul șef Laurențiu Stoica, candidații provin din toate județele țării, iar concurența este mai mică decât anul trecut.
"De azi până mâine se fac înscrierile la Școala de Agenți de Poliție Septimiu Mureșan. Așteptăm să vină la noi peste 1.800 de candidați, mai precis 1831 de candidați și-au depus dosarele pentru a participa la concurs.
Procedura de înscriere a început la sediile inspectoratelor de poliție județene în luna mai, iar în aceste moment în procedura de selecție avem aproape toate județele din țară. Față de anul trecut, avem mai puțini candidați, anul acesta sunt șase pe un loc - 1.800 pe 300 de locuri - anul trecut am avut opt candidați pe un loc", a afirmat Stoica luni, în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta a adăugat că în 2007 la examenul de admitere au fost depuse 1.877 de dosare pe 150 de locuri, în 2005 au fost depuse 1.279 de dosare pentru 300 de locuri, iar în luna octombrie a aceluiași an, la o altă sesiune de admitere pe încă 300 de loocuri, au fost depuse 973 de dosare. În 2006 școala nu a organizat admitere.
După trei probe eliminatorii de condiție fizică, candidații vor da și un examen scris, care constă într-un test grilă de verificare a cunoștințelor de limba română și o limbă străină la alegere - franceză, germană și engleză. Rezultatele finale se vor afla pe 6 septembrie.
Comisarul șef Laurențiu Stoica a mai afirmat că instituția nu are probleme bugetare, pentru desfășurarea cursurilor în anul 2009-2010 fiind achiziționate toate materialele necesare pregătirii noilor elevi.