Purtătorul de cuvânt al Partidului Comuniștilor din R. Moldova, Svetlana Ivanov, a dezmințit public miercuri informația apărută pe diverse medii apropiate partidului, inclusiv ruse, potrivit căreia Vladimir Voronin a decis să renunțe la funcția de șef al statului.
Svetlana Ivanov le-a spus jurnaliștilor care se adunaseră la sediul PCRM - așteptându-se la o declarație oficială din partea comuniștilor - că informația despre plecarea lui Voronin de la conducerea țării nu este adevărată și că partidul "nu are nimic spectaculos de anunțat". În aceste condiții, purtătorul de cuvânt a rugat presa să plece.
Surse din PCRM declaraseră că liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, ar putea abandona în viitorul apropiat funcția de șef de stat pe care o ocupă din 2001 și să rămână simplu deputat, o decizie în acest sens fiind adoptată la plenara extinsă de miercuri a Partidului Comuniștilor.
Mediile apropiate comuniștilor, inclusiv cele ruse, au difuzat știrea citând sub acoperirea anonimatului surse din cadrul Partidului Comuniștilor.
RIA Novosti a anunțat că Vladimir Voronin pleacă din funcția de președinte al Republicii Moldova și rămâne deputat. Potrivit sursei, renunțând la funcția de președinte, Voronin se va concentra pe activitatea de deputat al facțiunii comuniștilor, care are 48 de mandate în Parlamentul de la Chișinău.
Președintele moldovean în exercițiu Vladimir Voronin a spus miercuri în cadrul ședinței plenare a Partidului Comuniștilor, că este gata să renunțe la funcția de președinte și să rămână deputat, a informat, la rândul său, și agenția Interfax.
Unul dintre participanții la ședința Partidului Comuniștilor a declarat pentru Interfax că Voronin va anunța oficial că renunță la funcția de președinte săptămâna viitoare.
Conform legislației, până la data de 14 septembrie deputații care cumulează mai multe funcții trebuie să decidă pentru una dintre acestea.
Plenara activului comuniștilor a adoptat miercuri o rezoluție în care dă propria apreciere situației social-politice create în R.Moldova și își reiterează intenția de a continua încercarea de a crea pe baza PCRM o coaliție "capabilă să guverneze țara în numele majorității populației".
Unul dintre fruntașii comuniștilor, Mark Tkaciuk, a declarat după ședință că plenara activului a discutat "situația politică și metodele de revenire la normalitate". El a repetat că PCRM nu recunoaște Alianța pentru Integrare Europeană, constituită de cele patru partide necomuniste din Parlamentul de la Chișinău. Tkaciuk a mai anunțat că deputații comuniști vor veni vineri la ședința Parlamentului, chiar dacă Alianța va decide stabilirea ședinței pentru o altă zi.
"Respectăm legea și dacă ședința nu va fi deliberativă, adică dacă nu vor veni 52 de deputați, aceasta nu va avea loc", a spus Mark Tkaciuk, referindu-se la faptul că parlamentarii comuniști dețin 48 de mandate, insuficiente pentru a constitui o majoritate. Pe de altă parte, Tkaciuk a declarat că ședința de miercuri a Parlamentului, la care participă cei 53 de deputați și la care comuniștii nu sunt prezenți, nu este legală.
Un alt fruntaș al comuniștilor, Vadim Mișin, a reiterat la rândul său că Partidul Comuniștilor nu recunoaște Alianța pentru Integrare Europeană, "o formațiune amorfă, cu care nu ai ce discuta".
"Arătați-mi și mie măcar un om din Republica Moldova care a votat pentru această alianță", a spus Mișin, făcând aluzie la faptul că legea moldoveană nu permite participarea coalițiilor de partide în alegeri. AIE este o coaliție constituită postelectoral.
Mișin a mai spus că Partidul Comuniștilor nu va merge de bună voie în opoziție. "Dar dacă vom fi împinși de celelalte partide, acest lucru va însemna nu decesul nostru politic, ci decesul lor", a declarat Vadimir Mișin, care s-a arătat convins că PCRM va lua mai multe mandate în cazul unor noi alegeri anticipate decât la scrutinul din 29 iulie, unde comuniștii au pierdut 12 mandate față de alegerile din aprilie.
Vladimir Voronin nu a făcut declarații după ședința de partid.