Președintele Comisiei pentru drepturile omului, cultelor și problemele minorităților din Camera Deputaților i-a comunicat marți directorului general al ANP că va verifica mai multe penitenciare din țară, în urma sesizărilor primite, în ultimele luni, de la familiile unor deținuți.
"În cursul săptămânii acesteia voi stabili, împreună cu colegii mei, care sunt penitenciarele pe care noi le vizăm, pentru a le parcurge împreună cu dumneavoastră. Ulterior, vom avea un raport, în acestă sesiune parlamentară, despre situația actuală și reală a sistemului penitenciar", i-a spus șeful Comisiei, Nicolae Păun, directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor, Ioan Băla, în urma întrevederii de marți dintre reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, Ministerului Justiției și Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților din Camera Deputaților.
Președintele Comisiei i-a mai comunicat lui Ioan Băla că, în ultimele șase luni, au fost înregistrate foarte multe reclamații de la familiile persoanelor care execută pedepse definitive, "în custodie", acestea fiind nemulțumite de felul în care persoanele private de libertate sunt tratate în închisoare.
Nicolae Păun a făcut cunoscut faptul că multe sesizări sunt legate de anumite abuzuri care sunt săvârșite de persoane angajate în sistem, chiar și în penitenciarele pentru femei. "Avem foarte multe sesizări de abuzuri săvârșite de gardieni și personalul penitenciarelor", a precizat președintele Comisiei.
În replică, directorul general al ANP a considerat formularea mult prea generală. "Nu am înțeles exact la ce vă referiți. Există un singur penitenciar de femei în România, la Târgșor, județul Prahova, unde sunt cantonate circa 540-550 de femei", a răspuns Băla.
Nicolae Păun a mai spus că unele sesizări sunt legate de situația din penitenciarele pentru bărbați, în sensul că, în zonele de maximă siguranță sunt "practici de exterminare" și nu de izolare, cum ar trebui. "Astfel, efectivele ANP intră în celule la anumite ore din noapte, au anumite atitudini față de deținuți, le cer să colaboreze în detrimentul altor persoane private de libertate", au fost câteva din ideile enumerate de Păun.
Legat de "practicile de exterminare" ale personalului din penitenciare, Ioan Băla a precizat că personalul din sistemul penitenciar nu face parte din sistemul judiciar și, în consecință, ANP nu are nicio atribuțiune în ceea ce privește cercetarea infracțiunilor pe care angajații le-au săvârșit sau de care sunt bănuiți. "Acest lucru este apanajul exclusiv al poliției și parchetului, care au acces în penitenciare numai în baza autorizării date de procuror, cu avizul nostru, în timpul orelor de program și în spații special amenajate, nu în camere de deținere, nu la 3 noaptea sau în alte ipostaze de acest gen. Pentru a avea o viziune cât mai exactă, vă și invit să vizitați orice penitenciar din țară", a răspuns Băla.