Ultimele Stiri· 2 min citire

CNS Cartel Alfa cere Guvernului să nu restructureze Inspecția Muncii

CNS Cartel Alfa cere Guvernului să nu restructureze Inspecția Muncii

CNS Cartel Alfa cere Guvernului să nu restructureze Inspecția Muncii

Publicat12 aug. 2009, 11:37
Actualizat12 aug. 2009, 12:59
SursăNewsIn

Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa a transmis o scrisoare deschisă premierului Emil Boc în care-și exprimă îngrijorarea legată de reducerea drastică de personal propusă pentru Inspecția Muncii și cere stoparea unificării acesteia cu Inspecția Socială.

Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa au explicat în scrisoare că Inspecția Muncii nu este doar "o agenție printre multe altele", ci reprezintă singura institutie care garantează protecția lucrătorilor în muncă. Inspecția Muncii este singurul organism de control efectiv al relațiilor de muncă și al corectei aplicări a legislației muncii, inclusiv în folosul statului.

"Vă reamintim ca existența și funcționarea ei, precum și caracterul ei independent de orice formațiune politică sunt reglementate prin Convenții ale Organizației Internaționale a Muncii, ratificate și de statul român. Deja această instituție a fost politizată de guvern prin OUG 37/2009.

Unificarea Inspecției Muncii cu Inspecția Socială (propunere în curs de analiză la nivel guvernamental) care nu are nici atribuții și nici un statut similar, nu va reprezenta decât finalul procesului de eliminare a acestui instrument de bază, european, și demonstrarea în practică a dezinteresului actualului guvern față de combaterea muncii la la negru și a evaziunii fiscale", se mai arată în document.

CNS Cartel Alfa consideră inadmisibil ca, în urma anunțării deciziei guvernamentale de a face reduceri de personal din administrația publică, singura direcție din cadrul Ministerului Muncii unde se fac restructurări să fie Inspecția Muncii. Acest fapt dovedește încă o dată că deciziile care se iau la nivel de guvern sunt dictate strict de interesele unor grupuri ce doresc transferarea tuturor greutăților și responsabilităților impuse de criză, exclusiv pe umerii lucrătorilor, ai cetățenilor, a mai declarat Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa.



Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri