Selecționerul Răzvan Lucescu a decis, duminică, să-l convoace la echipa națională pe atacantul Ionuț Mazilu, care îl va înlocui pe Adrian Mutu, suspendat pentru ultima partidă din preliminariile CM 2010 cu Insulele Feroe.
Adrian Mutu și căpitanul Cristian Chivu, ambii suspendați pentru jocul cu Feroe, au părăsit cantonamentul echipei naționale. Jucătorul Fiorentinei nu a mai venit la București cu restul coechipierilor și a plecat direct în Italia, în timp ce fotbalistul lui Inter Milano a sosit în România, dar nu va mai merge în cantonamentul de la Mogoșoaia.
De asemenea, mijlocașul lui Dinamo Kiev, Tiberiu Ghioane, a părăsit și el cantonamentul primei reprezentative după ce în partida cu Serbia a suferit o preleziune la piciorul stâng și a devenit indisponibil pentru ultima partidă.
Tricolorii au sosit duminică dimineață în România după partida cu Serbia, iar de la ora 17:00 au programat un antrenament deschis presei, la Centrul Sportiv de la Mogoșoaia.
Echipa națională a României a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, de reprezentativa Serbiei, scor 5-0, acesta fiind cel mai categoric eșec al tricolorilor după o pauză de 26 de ani, atunci când România era învinsă de Țara Galilor, tot la o diferență de 5 goluri. Jucătorii pregătiți de Răzvan Lucescu vor întâlni în ultimul meci al preliminariilor pentru turneul final din Africa de Sud reprezentativa Insulelor Feroe, miercuri, 14 octombrie, de la ora 21:00, pe stadionul Municipal din Piatra Neamț.