Actorul Charlie Sheen a fost arestat, vineri, la Aspen, pentru "violențe domestice" contra soției sale, Brooke Mueller, urmând să apară în fața unui judecător federal în luna februarie a anului viitor, transmite AFP.
"Carlos Irwin Estevez, cunoscut sub numele de actor Charles I. Sheen, a fost condus la închisoarea comitetului Pitkin din Colorado, după ce a fost arestat de poliția din Aspen", a anunțat purtătorul de cuvânt al poliției, Jeff Lumsden.
Charlie Sheen, în vârstă de 44 de ani, a fost eliberat după ce a achitat o cauțiune de 8.500 de dolari. El a fost citat să apară în fața unui judecător federal, pe 8 februarie, la tribunalul comitetului Pitkin.
Numele victimei nu a fost făcut public, dar potrivit presei de specialitate de la Hollywood, arestarea a survenit după ce actorul s-a certat cu Brooke Mueller, cea de-a treia soție a sa. Potrivit unui comunicat al poliției, victima nu a necesitat spitalizare.
După numeroase probleme cu justiția în anii 1990, petru consum de droguri, violență dometică și prostituție, Charlie Sheen a devenit unul dintre actorii cel mai bine plătiți ai televiziunii americane, grație unor seriale de succes ca "Two and a Half Men" și "Spin City".
În 1997, actorul a fost urmărit de justiție pentru că ar fi agresat-o pe iubita lui din acea epocă. A fost, de asemenea, acuzat că a agresat-o pe fosta sa soție, Denise Richards, una dintre fostele "James Bond girl".
Brooke Mueller, căsătorită cu Charlie Sheen de 19 luni, are împreună cu acesta doi copii, gemenii Max și Bob. Charlie Sheen mai are două fiice cu Denise Richards, de care a divorțat în 2006 după patru ani de mariaj, și o fiică de 23 de ani dintr-o relație anterioară.