Ultimele Stiri· 1 min citire

CFR Cluj - Lars Hirschfeld a ajuns la un acord de principiu cu formația germană Energie Cottbus

CFR Cluj - Lars Hirschfeld a ajuns la un acord de principiu cu formația germană Energie Cottbus

CFR Cluj - Lars Hirschfeld a ajuns la un acord de principiu cu formația germană Energie Cottbus

Publicat16 iun. 2009, 09:24
Actualizat16 iun. 2009, 09:28
SursăNewsIn

Portarul canadian Lars Hirschfeld, legitimat la CFR Cluj în ultimul an și jumătate, a ajuns la un acord de principiu pentru un transfer la formația din 2.Bundesliga, Energie Cottbus, acolo unde evoluează românii Ovidiu Burcă și Emil Jula.

Hirschfeld a fost achiziționat de CFR Cluj în iarna anului trecut în schimbul a aproximativ un milion de euro de la Rosenborg Trondheim, însă în perioada petrecută în Gruia nu a reușit să se impună în fața lui Stăncioiu și Nuno Claro, având evoluții sporadice.

În această vară, CFR Cluj l-a transferat și pe slovacul Boris Peskovic, iar în lotul primei echipe se aflau astfel nu mai puțin de patru portari.

Conform presei germane Hirschfeld și-a luat rămas bun de la gruparea clujeană în cursul zilei de luni și urmează să încheie un contract cu Energie.

În vârstă de 30 de ani, Hirschfeld a mai fost legitimat la Energie Cottbus între 1998 și 2000, însă nu a evoluat în niciun meci, iar în cariera sa a mai trecut pe la Tottenham Hotspurs, Luton Town, Gillingham, Dundee și Tromso.

Energie Cottbus, la care joacă românii Ovidiu Burcă și Emil Jula, a retrogradat la finalul sezonului în liga a doua germană.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri