De exemplu, bisericile reprezintă obiective turistice foarte apreciate. În toată țara există biserici care impresionează cu istoria lor, cu arhitectura dar și cu localizarea lor în mijlocul naturii sau chiar în centrele marilor orașe.
Despre biserici este și articolul nostru. Mai precis, în rândurile imediat următoare ne propunem să îți prezentăm cele mai frumoase biserici din România! Continuă să citești articolul nostru pentru a le descoperi:
Biserica Neagră din Brașov
Dacă vei căuta să afli care sunt cele mai importante obiective turistice din Brașov, vei descoperi imediat că Biserica Neagră este unul dintre ele. De altfel, această biserică atrage anual o mulțime de turiști!
Fiind finalizată în 1477, Biserica Neagră este o clădire emblematică pentru acest oraș dar și un monument arhitectural care sigur te va cuceri.
Vorbim despre un lăcaș de cult de foarte mari dimensiuni, acesta găzduind o mulțime de opere de artă și multe alte lucruri impresionante.
Dacă nu ai vizitat Biserica Neagră până acum, atunci ar trebui să o faci!
Mănăstirea Voroneț
Bucovina este renumită pentru mănăstirile sale, așa că o mulțime de turiști vizitează această regiune în mod special pentru numeroasele mănăstiri pe care le pot admira aici.
Una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Bucovina este Mănăstirea Voroneț, cea care a devenit celebră pentru albastrul unic cu care au fost pictați pereții săi. Albastrul de Voroneț este cunoscut în întreaga lume!
Această mănăstire a fost ctitorită chiar de către Ștefan cel Mare, în anul 1488, având deci o istorie impresionantă!
Mănăstirea Putna
Dacă tot ajungi în Bucovina pentru a vizita Mănăstirea Voroneț, cel mai probabil că vei alege, la fel precum majoritatea turiștilor, să bifezi și alte obiective turistice. Prin urmare, merită să dai o fugă și până la Mănăstirea Putna, cea care reprezintă una dintre cele mai importante ctitorii ale lui Ștefan cel Mare.
Această mănăstire a fost finalizată în anul 1481 și te va impresiona nu numai cu arhitectura sa superbă ci mai ales cu obiectele de artă medievală pe care le găzduiește dar și cu locația sa, fiind poziționată într-un loc foarte liniștitor și relaxant.
Biserica fortificată de la Viscri
Viscri este o locație care beneficiază de foarte multă apreciere din partea turiștilor în ultimii ani, iar toată această popularitate este datorată mai ales Regelui Charles, cel care a pășit adesea pe aceste meleaguri de care pare că s-a îndrăgostit.
Ar trebui să vizitezi Viscri nu doar pentru faptul că este un loc foarte îndrăgit de către Regele Charles dar totodată și pentru biserica fortificată din această localitate.
Această biserică te va impresiona în mod special cu arhitectura sa de tip defensiv. De asemenea, povestea bisericii din Viscri este, la rândul său, foarte interesantă, așa că merită să o incluzi pe traseul tău turistic.
Biserica fortificată din Biertan
Dacă te-a cucerit biserica fortificată de la Viscri, trebuie să descoperi și alte biserici asemănătoare. Un bun exemplu în acest sens este biserica fortificată din Biertan.
Aceasta a fost ridicată la începutul secolului XVI, având nu mai puțin de 6 turnuri de apărare dar și 3 bastioane care astăzi întâmpină turiștii care își doresc să descopere frumusețea dar și poveștile acestei biserici.
De asemenea, locurile în care este situată această biserică sunt superbe, ceea ce ar putea fi un argument în plus pentru a vizita această biserică.
Biserica din Densus
Te-ai întrebat vreodată care este cea mai veche biserica din România în care sunt organizate slujbe religioase? Află că aceasta este biserica din Densus!
Aceasta a fost construită cu foarte mult timp în urmă, mai precis în secolul XIII, ocupând locul unei construcții păgâne din secolul IV. Interesantă poveste nu-i așa?
Biserica din Densus este situată în județul Hunedoara, așa că atunci când ajungi în zonă, ar trebui să vizitezi și această biserică realizată integral din piatră.
Mănăstirea de lemn din Brădet
Bisericile din lemn au o frumusețe aparte, mai ales datorită patinei timpului de pe suprafața lemnului și mai ales datorită istoriilor interesante ale acestor clădiri. O astfel de biserică este cea din Brădet, județul Bihor. Fiind ridicată în anul 1733, această biserică este de o frumusețe incontestabilă.
Prin urmare, dacă ești îndrăgostit de bisericile din lemn din România, nu trebuie să o ratezi pe aceasta. Suntem siguri că te vei bucura să o descoperi, așa că trebuie să o introduci pe traseul tău turistic din vacanță.
Lista cu biserici frumoase din România ar putea continua la nesfârșit, însă sperăm că recomandările noastre îți vor fi de ajutor pentru a descoperi obiective turistice importante pe care țara noastră le găzduiește.