Motivarea necesității de a economisi, elaborarea unui plan pe etape și obiective, alegerea celei mai potrivite modalități de păstrare a banilor, prioritizarea economisirii înaintea oricărei alte cheltuieli, și la final, păstrarea unui istoric al veniturilor, cheltuielilor și sumelor economisite. Aceștia sunt pașii ce trebuie urmați pentru a trece cu succes de la intenție la fapte în "economisire".
"Experiența ultimului an ne-a arătat cât de important este ca fiecare să aibă o limită de confort, adică bani pentru zile negre", spune Alberto Prestopino, director al departamentului de retail în cadrul Intesa Sanpaolo Bank. Și totuși, ultimele 18 luni de turbulențe financiare nu au fost suficiente pentru a schimba comportamentul financiar al românilor. Pentru aceasta, mai este nevoie și de voință, dar și de un plan.
Primul și cel mai important pas într-un astfel de proces este motivarea cât mai serioasă a deciziei de a pune bani deoparte. Turbulențele financiare cresc riscul de pierdere a sursei de venituri, iar dacă la acest risc în creștere adăugăm și evenimentele nedorite obișnuite, cum ar fi urgențele medicale, probleme cu mașina sau locuința, necesitatea economiilor este evidentă. Banii puși deoparte înseamnă depășirea cu bine a unor astfel de evenimente.
Într-o perspectivă pozitivă, banii puși deoparte oferă și șansa de a profita de o serie de oportunități oferite chiar de criză și, paradoxal, într-un "cerc virtuos", chiar de a economisi. Un exemplu elocvent în acest sens este cazul în care o persoană aflată în căutarea unei locuințe pentru închiriere se poate lovi de situația în care un proprietar presat de nevoia de lichidități pe termen scurt scoate o ofertă sub prețul pieței.
Astfel, locuința pe care oricum voia să o închirieze, să zicem la prețul pieței, de 400 de euro pe lună, o oferă cu o chirie lunară de 300 de euro, respectiv cu 25% sub prețul pietei, dar cu condiția achitării unui avans reprezentând chiria pe o jumătate de an sau chiar mai mult, comparativ cu un avans reprezentând chiria pe 1-2 luni, așa cum se practică în mod obișnuit. "Cercul virtuos"” înseamnă în această situație o economie de 1.200 de euro.
Citește metodele de economisire in Business Standard.