Zona euro iese din cea mai grea recesiune pe care a cunoscut-o de mai mult de 60 de ani, a estimat Comisia Europeană, care prevede o revenire a economiei din trimestrul al treilea, rămânând însă prudentă pentru evoluția următoare.
Executivul european s-a arătat mai optimist decât anterior privind situația economică din a doua jumătate a lui 2009 pentru cele 16 state ale zonei euro, în prognoza actualizată. CE se așteaptă la o creștere a produsului intern brut (PIB) de 0,2% din al treilea trimestru și de 0,1% în ultimul trimestru din acest an, după scăderi de 2,5% în primele trei luni și de 0,1% în trimestrul al doilea.
În estimările precedente, publicate în mai, Bruxelles-ul anticipa noi contracții ale economiei pentru ultimele două trimestre din 2009, înainte de o creștere zero în primul trimestru din 2010 și o redresare începând din al doilea trimestru al anului viitor.
"Astăzi, pentru prima dată de la criza Lehman Brother, banca americană care a falimentat în urmă cu un an antrenând agravarea crizei economice, prezentăm aceste previziuni cu un anumit grad de optimism. Situația s-a ameliorat, în principal datorită fondurilor excepționale injectate în economie de băncile centrale și de autoritățile publice", a spus comisarul european pentru afaceri economice, Joaquin Almunia.
CE a menținut estimarea de scădere a economiei UE și a celei a zonei euro cu câte 4% în 2009, ca urmare a deteriorării activității mai mult decât se anticipa la finalul lui 2008 și începutul lui 2009. Banca Centrală Europeană (BCE) a prevăzut un recul al produsului intern brut de 4,1% în acest an.
Comisia s-a dovedit mai optimistă decât în luna mai pentru anumite țări, în special Franța și Germania, care au înregistrat o revenire surprinzătoare pe creștere din al doilea trimestru din 2009. În Franța, CE se așteaptă la un declin al economiei de 2,1% în 2009 față de 3% cât estima anterior, fiind cea mai bună performanță prevăzută pentru o economie mare din zona euro pentru acest an. Pentru Germania, forul european prognozează o contracție economică de 5,1%, față de 5,4% anterior. În schimb, CE a revizuit în scădere proiecțiile pentru Spania, Italia și Olanda, care ar urma să aibă scăderi ale PIB de 3,7%, 5% și 4,5%.
Bruxelles-ul prevede, de asemenea, că "incertitudinea rămâne ridicată", în ce privește soliditatea redresării economice.
"Dacă este posibil ca redresarea economică să surprindă prin intensitate pe termen scurt, rămâne de văzut în ce măsură, ea va fi durabilă", a subliniat CE, care previne că "relansarea economiei ar putea totuși să fie volatilă și dezamăgitoare".
În particular, criza nu a încetat să-și producă efectele asupra ocupării și finanțelor publice, care continuă să se degradeze, a mai spus Almunia. Potrivit datelor publicate luni, de Eurostat, 1,443 milioane de persoane și-au pierdut locul de muncă în trimestrul al doilea al acestui an în UE, din care 702.000 în zona euro.
Este al patrulea trimestru consecutiv de scădere a angajării în Europa în recesiune. Iar șomajul, care se află în decalaj prin raport la indicatorii de conjunctură, ar urma să scadă și în lunile următoare.
Almunia a reluat mesajul lansat de miniștrii de finanțe ai statelor G20, subliniind că europenii trebuie "să continue să pună în aplicare măsurile de relansare anunțate pentru 2009 și 2010 și să accelereze însănătoșirea sectorului financiar". El a amintit, de asemenea, că ar trebui "definită o strategie clară, credibilă și coordonată de ieșire din criză, pentru a aduce progresiv finanțele publice pe o traiectorie durabilă".
Ultimele estimări arată că pachetul de stimuli financiari "pentru măsuri discreționare" în cadrul Uniunii Europene se va cifra în total la 2,5% din produsul intern brut (PIB) în 2009 și 2010 față de 1,8% din PIB în cei doi ani cât se estima anterior.