Locuințele construite în acest an este de așteptat să fie cu până la 60% mai ieftine față de cele de anul trecut, ca urmare a scăderii cheltuielilor cu achiziția terenului și a costurilor constructorului cu materialele, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară CB Richard Ellis-Eurisko pentru Business Standard.
Prețul de vânzare a locuințelor ar urma să ajungă până la 1.000 de euro pe metru pătrat, în condițiile în care costurile de dezvoltare au scăzut cu 70%. Pentru analiză au fost luate în considerare prețurile construcțiilor de calitate medie, localizate în zone semicentrale din București, precum Militari, Drumul Taberei, Crângași, Mihai Bravu, Berceni, Colentina, Pantelimon și Titan.
"Valoarea terenului este o componentă importantă în prețul final, astfel că acei care vor cumpăra terenuri în perioada următoare pentru a încheia lucrările în următorii doi-trei ani își vor permite să scadă prețul final, spre deosebire de cei care au achiziționat terenurile în anii precedenți cu valori duble și care nu își vor permite să scadă prețul pe metru pătrat decât cu 50-100 de euro, pentru că au credite de achitat”, spune Cristian Tudor, director în cadrul grupului de firme Comnord-Procema, care derulează atât activități de dezvoltare imobiliară, cât și de construcții.
Află care este modalitatea prin care va scădea prețul locuințelor în acest an, din Business Standard.