În cel mai bun caz, se iscă o dezbatere. În general, fără vreo finalitate. De multe ori, pe piste false. Românii, contemplativi prin excelență, au darul de a sporovăi vrute și nevrute, ocolind cu grație esențialul.
Este și cazul turnătoriilor din fotbal, privite mai degrabă cu îngăduință. Poate datorită percepției larg răspândite conform căreia fotbaliștii, de la atâta dat cu capul în minge, gândesc mai simplu
, pretențiile, în privința lor, sunt legate de driblinguri, nu de întorsături de frază.
Apoi, generațiile de aur, argint, bronz sau mexicană beneficiază de un soi de cecuri în alb din partea microbiștilor, altfel atât de critici, de felul lor. Așa se explică, cred, faptul că turnătoriile mari
sau mici care ies acum la iveală nu indignează pe nimeni. (Din câte știu, încă nu s-a ajuns la explicații conform cărora a fost vorba de fapte patriotice, dar s-ar putea să mă înșel. Nu cunosc încă declarații ale unor indivizi precum Corneliu Vadim Tudor, și nici nu mă interesează.)
Citește mai mult în Evenimentul Zilei
