Ultimele Stiri· 2 min citire

C. Antonescu: PNL n-a putut fi altceva decât o victimă, în această zi marcată de fraude

C. Antonescu: PNL n-a putut fi altceva decât o victimă, în această zi marcată de fraude

C. Antonescu: PNL n-a putut fi altceva decât o victimă, în această zi marcată de fraude

Publicat7 iun. 2009, 18:31
Actualizat8 iun. 2009, 22:56

"Încercarea noastră de a motiva, de a chema la vot mai mulți oameni liberi din România care votează o singură dată și nu pe bani, în ziua votului, a eșuat", a declarat, duminică, Crin Antonescu.

Vădit dezamăgit de rezultatele votului de duminică, președintele PNL a spus că, înainte de a face mai multe comentarii pe baza votului, ar trebui să vadă rezultatele finale.

"Scorul este viciat de o zi marcată de fraude electorale de dimineață și până la închiderea votului, în care PNL n-a putut fi altceva decât o victimă", a spus Crin Antonescu.

În legătură cu discursul lui Mircea Geoană, Antonescu a spus că "acest CSAT este obiect de negociere și de protocol între partide politice".

"Nu mă interesează configurările și reconfigurările din interiorul acestei Alianțe care și astăzi a arătat că, atâta vreme cât românii sunt plecați de acasă, pot fura, pot face ce vor. Pe noi nu ne interesează intrarea sub nicio formă în desenul pe care una dintre acele două forțe ar încerca să-l schițeze", a mai spus președintele PNL.

Liberalul a atras atenția că, după rezultatul de la prezidențiale, se va discuta în cu totul alți termeni. "Până la prezidențiale, nu ne interesează sub nicio formă", a conchis Crin Antonescu.

Mai mult, Antonescu a spus că adevărata bătălie abia acum începe.

În opinia sa, după rezultatul de la prezidențiale, "România va avea un alt guvern, o altă direcție, și reconfigurarea eventuală a alegerilor parlamentare se va face după o altă voință politică".

"Nu suntem interesați să intrăm în sistemul pe care cele două partide l-au construit, în majoritatea pe care au construit-o, pentru a fura și banii și voturile românilor", a completat Antonescu.

În ceea ce privește alegerile prezidențiale din toamna acestui an, Antonescu a spus: "Președintele partidului de atunci va fi altă persoană decât mine".

"Astăzi am eșuat. Până în toamnă sper să reușim. Bătălia pentru reformarea partidului și a societății românești nu s-a încheiat astăzi, ci campania adevărată a început astăzi", a conchis președintele PNL.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri