Premierul Emil Boc a declarat sâmbătă că va cere săptămânal un "raport expres" Ministerului Mediului și Gărzii de Mediu privind sancțiunile aplicate celor care "poluează prin toate mijloacele" și nu aruncă gunoiul în locurile amenajate, luând în calcul schimbarea conducerii celor două instituții.
Boc a explicat că reacționează astfel după tot ce a văzut în drum spre șantierul Autostrăzii București-Ploiești, împreună cu ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.
"Din nou am văzut ceea ce fiecare dintre noi, ca români, vedem practic în fiecare zi - rampe clandestine de gunoi, mizerii aruncate peste tot, niciun fel de cultură ecologică în această țară. Am să cer încă o dată expres ministerului Mediului și Gărzii de Mediu ca singure sau în parteneriat cu primăriile să aplice amenzi usturătoare pentru tot ce înseamnpă mizerie aruncată aiurea(...) Dacă însă cei de la stat nu-și fac datoria, Garda de Mediu, ministerul Mediului, îi schimbăm pe cei de acolo. Dacă ei își fac datoria înseamnă că trebuie să se resimtă ceva într-un control eficient și în sancțiuni aplicate acelora care au lene sau nesimțire", a spus Boc.
Premierul a mai precizat că începând de luni va cere, săptămânal, "un raport expres ministerului Mediului și Gărzii de Mediu, în parteneriat cu primăriile, care și ele au obligații, să ne spună ce au făcut, pe cine au prins". "Dacă nu, le vom aplica sancțiuni autorităților dacă nu reușesc să mențină sub control acest fenomen al poluării prin toate mijloacele", a mai amenințat Boc."Facem o lucrare la apartament, mergem și aruncăm molozul la marginea drumului, pentru că nu avem 5 lei în plus să ducem la rampa de gunoi sau să chemăm pe cei abilitați, mergem la picnic și lăsăm pungile cu mizerie la marginea drumului", a exemplificat premierul. El a continuat susținând că "nici criza, nici sărăcia, nimic altceva nu poate constitui argument să lăsăm în urma noastră atâta debandadă și atâta mizerie". "E o chestie de cultură, suntem o țară a UE, cred că românul trebuie să înțeleagă în ceasul al doisprezecelea că dacă fiecare dintre noi nu ne schimbăm comportamentul, nu vom schimba nimic în această țară", a mai declarat Boc.