Ultimele Stiri· 2 min citire

BNR reduce dobânda cheie la 8,5% și scade rezervele minime pentru valută la 30%

BNR reduce dobânda cheie la 8,5% și scade rezervele minime pentru valută la 30%

BNR reduce dobânda cheie la 8,5% și scade rezervele minime pentru valută la 30%

Publicat4 aug. 2009, 09:35
Actualizat5 aug. 2009, 01:59

Consiliul de administrație al Băncii Centrale a decis, marți, să reducă dobânda de politică monetară de la 9%, la 8,5% pe an, conform cu așteptările, însă a surprins piața în ceea ce privește nivelul rezervelor minime la valute, pe care le-a redus de la 35% la 30%.

În aceste condiții, începând cu data de 5 august 2009, rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se reduce la nivelul de 4,5% pe an de la 5%, iar rata dobânzii pentru facilitatea de credit (Lombard), folosită de băncile comerciale pentru împrumuturi pe termen scurt, va fi de 12,5% pe an față de 13%.

În același timp, rata dobânzii penalizatoare pentru deficitul de rezerve minime obligatorii constituite în lei se reduce la 18,75% începând cu perioada de aplicare 24 august - 23 septembrie 2009, de la 19,5%.

CA al BNR a decis totodată continuarea utilizării active a operațiunilor de piață pentru gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar și reducerea scadenței principalului instrument de politică monetară, în prezent operațiunile repo efectuate prin licitație, de la o lună la o săptamână.

"În vederea fluidizării fluxurilor de lichidități și continuării procesului de aliniere graduală la standardele Băncii Centrale Europene, CA al BNR a hotărât, de asemenea, reducerea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută cu scadențele reziduale de sub doi ani la nivelul de 30% de la 35%, începând cu perioada de aplicare 24 august - 23 septembrie 2009", mai precizează BNR. 

CA al BNR a analizat și a aprobat, tot în ședința de marți, raportul trimestrial asupra inflației, "document care evaluează contextul macroeconomic recent, analizează perspectivele inflației și identifică principalele provocări și constrângeri cu care politica monetară se va confrunta în perioada următoare".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri